De multe ori m-am īntrebat, ca si alţi atīţia povestasi, ce demon nesăţios ne mină din urmă,, fără gīnd de abdicare de la enervanta-i ocupaţiune, ce fiară flămīndă, plecată din cutele unei strīmbe memorii, asteaptă să-si astīmpere foamea. De ce acum, īn faţa foii nescrise, nu-mi mai pot aminti cu aceeasi precizie īntīmplările si faptele ce-mi tulbură nopţile lipsite de somn, făcīndu-mă să vizualizez fiecare amănunt, pīnă la lacrimi lipsite de sens?!
Iar acum mă īnvăluie o lumină aproape tulburătoare, ca si cum m-as afla pe un stadion gol, devastat, după ce toate speranţele gazdelor s-au năruit. Practic, nimic nu mai este să seīntīmple. Si totusi!
īmi vine astfel să picur otrava ce am lăsat-o atīţia ani să astepte: să dau drumul povestii despre bezmeticul Regizor, cel care avea să-si zică mai tīrziu Marele Regizor si care venise cu suita sa de ticălosi īn biata noastră ţară, nu ca să o subjuge si să o exploateze, cum mincinos aveau să scrie peste puţini ani cărţile de istorie, ci ca să-si bată joc de eat tot asa cum flăcăul pătimas, neputīnd să o iubească pe fata cea mīndră, atunci cīnd īi pofteste inima, o batjocoreste de īndată ce o vede ajunsă la ananghie, scuipīndpe ceea ce iubise mai mult!
Venise Marele Regizor (care atunci era un simplu regizor) cu trupa sa aiuritoare si cu sumedenii de masini, cu gīndul mărturisit de a turna un film istoric: cel mai mare si singurul
|
)
