Autoare a mai multor opere, fondatoare a numeroase manastiri (la Avila, Toledo, Sevillia. Salamanca, Pastrana, Segovia, Burgos), intemeietoare a Ordinului „Carmelitelor Desculte", Teresa de Avila a scris 31 de poeme mistice care. In opinia criticii moderne, o situeaza printre putinii poeti mistici autentici.

Superioara (stareta) poeta descindea dintr-o familie bogata; se nascuse in anul 1515, dintr-un tata evreu crestinat si o mama spaniola. Dupa cum marturiseste in povestea propriei vieti, intitulata Vida de Santa Teresa de Jesus y algunas mercedes que Dios a hizo (Viata Sfintei Teresa de Jesus si despre unele stari de gratie pe care i le-a daruit Dumnezeu), Teresa era, in copilarie, o fata vesela, chiar poznasa si dotata, inca din primii ani de existenta, cu un accentuat simt pentru necunoscut: la virsta de sapte ani a vrut sa fuga din Avila, impreuna cu fratele ei, Rodrigo, pentru a muri printre pagini, ca misionari. In adolescenta, ii placeau parfumurile, rochiile frumoase, comportamentul ei spontan le dadea adesea griji calugaritelor din manastirea augustina unde se alia ca eleva, dar, in acelasi timp, cocheta cu gindul de a deveni martira. Avea numai 15 ani, atunci cind intra intr-o manastire carmelita traditionala2. La virsta de 31 de ani, Teresa traieste experienta primei stari extatice, in timp ce asculta o novice cintind in biserica.


Persoana cultivata - ea avea nu doar bogate lecturi, ci frecventa si cele mai elevate cercuri intelectuale toledane Superioara- scriitoare era familiarizata cu neoplatonismul italian si, in general, cu cultura europeana a epocii. Prin spiritul ei deschis, prin spontaneitate si umor, prin talentul ales cle a conversa pe cele mai felurite teme, Teresa de Avila devenise, pe la mijlocul secolului al XVI-lca, un punct de aU'actie si de referinta al citadelei unde se stabilise si cretanul numit de spanioli El Greco. Fire adinc religioasa, ea nu-si ascundea preferintele pentru cadrul natural, pentru fomie de relief specifice - cimpul deschis sau coamele dealurilor — catre care se deschideau ferestrele manastirilor intemeiate de ca cu o abnegatie si o daruire misionara neobisnuite. Structura omeneasca a Teresei de Avila era nu mai putin contradictorie decit aceea a creatiei ei literare, a poeziei sale mai ales: desi se nascuse sj traia intr-o tara in care fantezia era (este) adesea mai reala decit realul - tara lui Don Quijote - si, s-ar putea spune, in opozitie cu natura ei psihosamatica halucinator - onirica, ea avea un simt deosebit de practic concretizat, intre altele, in iscusinta cu care aduna bani pentru constructiile manastiresti ridicate de ea una dupa alta. Superioara stimula astfel nu doar admiratia, ci si pizma contemporanilor. Pe unii dintre admiratorii Teresei de Avila, chiar daca nu foarte numerosi, ii aflam printre clerici.