"La lecture, ce vice impuni": formula lui Valery Larbaud a devenit cliseu. Cu toate ca (sau poate din cauza ca) putini stiu ce se afla in spatele ei, a ajuns titlul ad-hoc al unui eseu mereu citat dar foarte rareori citit. "La France, ce vice impuni", as spune si eu, parafrazind-o, trimitind la toti impatimitii de Franta si de Paris, printre care ma prenumar. Parcurgind textul lui Val Gheorghiu, l-am simtit pe autor vibrind, puternic si autentic, pe aceeasi lungime de unda. Pictorul si prozatorul - a beneficiat de o bursa de o luna la Tours, de unde au iesit (si) niste insemnari superbe, marturie a dragostei lui infinite pentru Franta. "Mon semblable, mon frere": sa ne dam mina si sa visam impreuna la castelele de pe Loara, la Muzeul Orsay si la "Dejunul pe iarba". Inima lui Val Gheorghiu, chiar daca bate in atelierul din Armeana, a pastrat esentialul din ritmurile de pe malurile Loarei. O proza vibranta, captivanta, exacta, impecabil ritmata. Eu, indragostitul de Franta, m-am lasat sedus.
Alexandru Calinescu
|
)
