Doua justificari au fundamentat - retrospectiv - alegerea acestei teme ca un prim pas pe tarimul descoperirii celuilalt. Descoperirea Americii mai intii, sau, mai curind, a americanilor, reprezinta fara doar si poate intilnirea cea mai uluitoare din istoria noastra. In „descoperirea" celorlalte continente si a altor populatii nu gasim cu a- devarat un asemenea sentiment de stranietate radicala: europenii nu au ignorat niciodata cu desavirsire existenta Africii, a Indiei sau a Chinei; amintirea este in acest caz totdeauna prezenta, inca de la origini. Este adevarat ca Luna se afla si mai departe decit America, dar astazi stim ca nu este vorba de o intii ni re adevarata, ca descoperirea nu implica acelasi gen de surprize: pentru a fotografia o fiinta vie de pe Luna, un cosmonaut trebuie sa se aseze in fata aparatului, iar prin costumul sau nu se intrevede decit un singur reflex, cel al unui pamintean. Indienii din America, in schimb, sint foarte prezenti la inceputul secolului al XVI-lea, dar despre ei nu se stie nimic, chiar daca, fapt previzibil, asupra fiintelor nou descoperite se proiecteaza imagini si idei privind alte populatii indepartate (plansa 1). Niciodata intilnirea nu va mai atinge o asemenea intensitate, daca acesta este cuvintul potrivit: secolul al XVI-lea a fost martorul celui mai mare genocid din istoria umanitatii.
Dar descoperirea si apoi cucerirea Americii este esentiala pentru noi, cei de astazi, nu numai pentru ca reprezinta o intilnire extrema si exemplara: pe linga, valoarea paradigmatica, ea mai are si o alta, cu o cauzalitate directa. Istoria globului pamintesc este, fara doar si poate, facuta din cuceriri si infringeri, din colonizari si din descoperirea celorlalti; dar, cum voi incerca sa arat, cucerirea Americii anunta si pune bazele identitatii noastre prezente; chiar daca orice data menita a separa doua epoci este arbitrara, nici una nu pare mai potrivita pentru a marca inceputul erei moderne decit anul 1492, atunci cind Colon traverseaza oceanul Atlantic. Noi toti sintem descendentii directi ai lui Colon, prin el incepe genealogia noastra - in masura in care cuvintul inceput are vreun sens, O data cu anul 1492 ne situam, cum spunea Las Casas, „intr-un timp cu totul nou, care nu seamana cu nici un altul" (. Historia de las Indias, 1,8s)1 Incepind cu aceasta data, lumea se inchide (chiar daca universul devine infinit), „lumea este mica", cum va declara cu hotarire insusi Colon („Scrisoare rarisima", 7.7.1503; o imagine a lui Colon sugereaza ceva din acest spirit, plansa 2); iar oamenii au descoperit totalitatea din care fac parte caci, pina atunci, ei formau o parte fara de intreg. Aceasta carte va constitui o incercare de a intelege ce s-a petrecut in acea zi, si pe tot parcursul secolului urmator, prin mijlocirea lecturii citorva texte, ale caror autori constituie si personajele mele. Ca si Colon, ele vor monologa; se vor angaja intr-un dialog al actelor, la fel ca Moc- tezuma si Cortes, sau al termenilor savanti, in maniera lui Las Casas si Sepulveda; sau inca, intr-o maniera mai putin evidenta, cum ar ti dialogul angajat de Duran si Sahagun cu interlocutorii lor indieni.
|
)
