|
|
|
Din cuprins:
- Cum intelegem autonomia relativa a culturii;
- Perspective asupra culturii;
- Ordinea morala si criza sociala;
- Lumea moderna este o ordine laica sau sacra?
- Sfirsitul ideologiei;
- Modernism sau poistmodernism.
|
Asa cum demonstreaza textele din volumul Cultura si societate , examinarea institutiilor prin prisma valorilor de baza poate fi extrem de revelatorie. Totusi, exista probleme fundamentale in ceea ce priveste analiza valorilor daca se considera ca aceasta subsumeaza si analiza culturala ca atare. Deoarece interpretarea este limitata la semnificatii care pot fi institutionalizate, rezultatul devine ironic: conceptele pe care le dezvolta analiza valorilor pentru a analiza semnificatia se bazeaza din plin pe vocabularul instituit pentru analiza mecanista, pur sociala. In analiza functionalista se gasesc putine lucruri despre fenomene pur simbolice precum ritualul, sacralizarea, poluarea, metafora, mitul, naratiunea, metafizica si codul.
Mai mult chiar, preocuparea fata de sistemul social tinde sa limiteze interesul functionalismului pentru cultura la probleme privind impactul culturii asupra stabilitatii si instabilitatii, procese ce depind de distribuirea efectiva a sanctiunilor si recompenselor. Din aceasta perspectiva, originile si procesele interne ale sistemelor culturale nu sint de prim interes; este importanta mai degraba maniera in care un model dat devine institutionalizat, fie prin socializare, fie prin cresterea statutului sau rasplata materiala. Din cauza acestui accent social, analiza functionala a avut deseori efectul de a separa stiinta sociala de tehnicile interpretative ale stiintelor umaniste. Ajungem in situatia paradoxala in care abordarea functionala a semnificatiei submineaza autonomia culturala.
Probleme si solutii similare marcheaza cealalta contestare a pledoariei idealiste pentru cultura. Ca o ironie, aceasta a doua contestare vine din marxismul insusi, asa cum indica limpede opera deschizatoare de drumuri a lui Gramsci, teoria revolutionara orientata spre clasa poate fi definita totusi intr-o maniera care depaseste camasa de forta epistemologica a operelor tirzii ale lui Marx. Gramsci identifica marxismul cu o teorie a praxis-ului, termen provenind din faza timpurie, mai hegeliana a evolutiei lui Marx; intr-adevar, Gramsci si-a construit teoria critica pe parcursul dialogului sau cu B. Croce, marele hegelian italian. Din cauza contactului formativ cu traditia hermeneutica, Gramsci si-a luat drept punct de plecare viziunea ca toti actorii sociali sint intelectuali, ca preocuparea pentru semnificatie este o dimensiune implicita a oricarei actiuni umane si oricarei forme istorice de ordine sociala.
|
|
|
|
)
