Cultura, identitate si politica - iata o triada care a constituit intotdeauna o provocare, deoarece trimite in mod direct la trei ipostaze esentiale ale omului: constiinta creatoare de valori, constiinta ce se recunoaste prin alteritate si constiinta ce-si asuma servitutea. Iar discursul secolului al XX-lea dovedeste o atractie speciala fata de aceasta triada, punind in joc o serie de termeni si complexe terminologice ce ajung sa circumscrie imense spatii ale dezbaterii: practica si identitatea culturala versus practica politica, nationalismul, ideologia, organizarea sociala si cea religioasa, limbajul si realitatea, legitimarea ilicita etc. Toate acestea, si multe altele, sugereaza aparitia unor pattern-uri specifice, a unei noi ordini care descrie (si conditioneaza) spatiile noastre sociale, culturale, politice, religioase. Putem noi acum oare sa justificam (si sa legitimam) in mod convenabil noile noastre modele? Avem noi acum suficient curaj sa recunoastem si sa denuntam si epocii noastre? Ei bine, Ernest Gellner ne spune ca mai este loc pentru multe revolutii, si incearca sa ne demonstreze acest lucru propunindu-ne sa re-lecturam - impreuna cu el - textele si subtextele existentei noastre. Iar pentru lectorul romn, care nici nu a scapat de sechelele microbului comunist, dar nici nu a reusit inca sa invete aritmetica si sloganurile axiomatice ale lumii liberale, invitatia lui Gellner ar putea fi prilejul pentru o eficienta lectie de anatomie culturala si politica din care sa aflam ceea ce am fost si ceea ce nu sintem inca.
Asa cum ne garanteaza insasi istoria gindirii, sindromul obsesiv al spiritului este acela de a cauta un dincolo, de a lumea si de a construi posibile scenarii soteriologice. Poate este vorba de o frustrare profunda a ratiunii noastre care se simte deposedata de o transcendenta suficienta siesi. Sau poate insasi esenta ratiunii este aceea de a se contrazice permanent pe sine. Dar, oricare ar fi raspunsul, un lucru este totusi cert: de cind spiritul s-a cunoscut pe sine ca spirit, el a fost continuu hartuit de insuficientele fantasmelor si iluziilor sale. Ce-i drept, a avut si perioade de liniste cind, obosit fiind, isi domolea asaltul asupra lumii. Dar nu era decit linistea ce anunta furtuna.
|
)
