Devenirea romanului

Din cuprins:
- Fascinatia romanului si conditia umana;
- 'Metamorfozele' romanului lui Apuleius;
- Eros si destin. Destinul naratiunii;
- Biblioteca. Utopia livreasca;
- 'Nebunia' lui Don Quijote.

Ne vom referi, in anumite limite pe care ni le impune lucrarea , gandita ca o insumare de elemente propuse pentru constituirea unui imaginar al romanului, si la unele aspecte legate de istoria si devenirea romanului, selectate si prezentate dupa o anumita metoda, ce vizeaza o argumentare, fie ea si partiala, in sprijinul (reconsiderarii ideii de roman, cel putin pentru acea categorie de consumatori si comentatori ai romanului care vad in acest puternic si orgolios gen doar o manifestare specifica epocii moderne relativ apropiate. In contextul generos al literaturii universale, privind statutul unor opere literare consacrate din perspectiva (si) ' comparatista (cautand filiatii, apropieri, distantari, influente in timp, etc.) am considerat ca se poate vorbi despre un imaginar romanesc etern, constituit odata cu zorii literaturii lumii, atestand vocatia dintotdeauna a creatorului de a re-organiza lumea si a unui orizont de asteptare apropiat, dincolo de epoci si spatii, mereu in rezonanta cu solutii la nivelul unui imaginar mai confortabil decat lumea reala. Desigur, nu am putut, si nici nu ne-am propus o abordare exhaustiva, si nici macar selectiva , intr-o fireasca diacronie. Am considerat dificila si riscanta, pentru dimensiunile cartii de fata, o abordare canonica, istorica; drept pentru care ne-am restrans doar la surprinderea si interpretarea unor prime momente legate de constituirea unui imaginar romanesc, acele care se detaseaza prin impunerea unor structuri distincte, care realizeaza trecerea la tipul de erou neconventional, individualizat, care au forta de a transcende epoci si de a se angrena semnificativ, intr-o istorie complexa, bazata pe asimilari, transformari si deveniri, a literaturii, in sens larg care, tot mai mult, tinde sa identifice o mare parte a ei cu istoria romanului. Istorie din care propunem cateva fragmente, din perspectiva erosului si a conditiei umane, definitorii pentru inceputurile fastuosului drum al romanului prin lume si, in acelasi timp, pentru consacrarea acestuia ca gen modem. Romanul, devenit in timpuri mai apropiate, un gen autarhic, extrem de cuprinzator si greu definibil (motiv pentru care nu ne propunem prezentarea unor aspecte teoretice) isi gaseste inceputuri inca din structurile epopeice, teorie acceptata de unii comentatori ai genului, contestata vehement de altii. in cele ce urmeaza, vom relationa asemenea situatii, intr-o incercare de re-grupare originala, propunand un anume drum, pe etape, intr-o asemenea istorie