Multe rude ale generatiei mai virstnice inca isi aduc aminte de modul in care nazismul a abuzat de copilaria lor, fara ca ei sa poata sa inteleaga atunci acest lucru. Dar cum au suportat acea perioada fiii si fiicele parintilor evrei? Inge Deutschkron, crescuta in Berlin, a trebuit sa afle ce inseamna sa fii copil evreu in Germania nazista. Mai intii, aceasta s-a manifestat sub forma interdictiei de a se juca impreuna cu copiii de virsta ei, masura urmata de excluderea de la orele de inot si sport sau prin impunerea de a-si schimba repetat scoala si de a se muta mereu in alte cartiere.
Succesiv, s-a adaugat teama de detentie si, in curind, familia a inteles ca era vorba despre o discriminare planificata, la capatul careia se aflau crima si desconsiderarea totala fata de oameni. Izbucnirea razboiului a impiedicat considerabil emigratia. O data cu anul 1941, anul in care populatia evreiasca a fost obligata sa poarte steaua galbena, au avut si primele deportari, ce au insumat aproximativ 66 000 de evrei berlinezi. Teama teribila fata de destinul inexorabil avea o putere covirsitoare.
Inge Deutschkron si mama ei isi incepeau acum viata in ilegalitate, sub identitate falsa si amenintare cu moartea atit pentru ele, cit si pentru prietenii lor care, din solidaritate umana, le ofereau sprijin.
Dupa ani de teama, doar 2 la 1 423 de evrei berlinezi au supravietuit masinii mortii si sadismului birocratic al sistemului national-socialist.
|
)
