Un studiu cuprinzator si sistematic asupra istoriografiei actuale ne lipseste inca. Desi e socotit de multi ca urgent. Lucru firesc oarecum, fiindca discursul istoric e consubstantial istoriei insasi, al carei destin e silit a-l impartasi. O schimbare adinca in planul istoriei aduce cu sine o noua conceptie a duratei, a trecutului mai ales, impunind reconsiderarea profunda a experientei anterioare.
Insa schimbarea de regim politic produsa la finele lui 1989, desi brusca, violenta, spectaculoasa, n-a fost destul de profunda, in Romania, pentru a limpezi rapid situatia si a determina, odata cu noul curs politic, un alt discurs asupra istoriei. Lunga si penibila tranzitie dintr-un plan se va reflecta analogic in celalalt, ca plan secund si solidar.
Se spune, cu un truism la indemina, ca istoria inseamna schimbare, succesiune continua de stari, situatii, fenomene etc., numai ca o succesiune fara capat de schimbari, cum se imagineaza indeobste istoria, face schimbarea insasi insesizabila. Schimbarea nu e relevanta decit in raport cu ceea ce numim continuitate in istorie, asadar elemente stabile, permanente, durata lunga. Cind factorii de continuitate cunosc o tulburare mai adinca, sentimentul schimbarii devine acut, chinuitor, obsedant. Ce fel de schimbare, in ce directie? Ritmul ei accelerat da impresia de tranzitie spre altceva, de miscare capricioasa catre un liman ce promite un nou echilibru, o armonie sociala mai deplina.
In secolul trecut, societatea romāneasca se raporta, sub acest unghi, la tarile apusene, a caror evolutie pe linia liberalismului le constituia in modele pentru micile state ce se formau pe seama decaderii imperiilor. Cind disolutia acestora, dupa intiiul razboi mondial, a devenit un fapt, procesul de acomodare la structurile vesteuropene a ajuns a fi inca mai convulsiv, proces subminat de criza mondiala, apoi intrerupt brutal de a doua mare conflagratie. Se poate spune ca noi n-am ajuns la limanul asteptat. L-am simtit mai aproape, l-am presimtit oarecum, insa atingerea lui a ramas un deziderat pentru multe generatii.
Ultima jumatate de secol, scursa sub semnul colectivismului marxist, ne-a indepartat si mai mult de liman. Un liman schimbator, la rindul sau, plin de seductii si descurajant totodata. Efortul de apropiere, in circumstantele create prin destramarea sistemului comunist, insemna si o competitie intre partenerii de , fiecare cautind sa-si asigure avantaje in procesul integrarii europene. Kadarismul a putut fi invocat ca o etapa de pregatire consensuala, ca tranzitie spre sistemul liberal, tot asa cum miscarea sindicala din Polonia si reflexele democratice din Cehoslovacia pareau sa justifice dreptul la prioritate pentru alti competitori.
|
)
