īncă din primul sfert al secolului nostru, apropierea grandioasei imagini artistice a genezei din Scrisoarea I, de vedicul şi deconcertantul Imn al creaţiunii, a devenit una din practicile curente ale exegezei eminesciene . De atunci şi pīnă īn prezent, critica nu a ostenit să pună īn lumină acest aspect ori de cīte ori se oprea asupra amintitei capodopere, īncīt una din cele mai inspirate pagini din literatura lumii părea creată doar īn umbra imaginaţiei şi a cugetării vechilor indieni. Insă īntrucīt marii creatori rămīn īntotdeauna ei īnşişi, numai o com¬parare atentă a acestor texte ar putea stabili, īn limitele inerente oricărei īntreprinderi de acest fel, pe ce fundamente şi-a clădit Eminescu o asemenea viziune şi cīt datorează el modelului sanscrit. O data clarificat! această chestiune, posibilitatea de a elucida, dintr-un unghi inedit, una din cele mai controversate sintagme ale faimosului fragment, cea a dorului nemărginit", devine o certitudine.
In consecinţă, pentru a urmări şi īnţelege mai bine argumentele şi consideraţiile discursuLui nostru critic este necesar să reproducem cele două texte menţionate mai sus, imnul vedic şi corespondentul său din Scrisoarea 1: īn linii mari, īntre Imnul creaţiunii şi cosmogonia Scrisorii I se pot constata frapante similitudini, īncepānd cu reprezentarea stării de a fi a increatului, ce se răs- frīnge din tensionata nelinişte a minţii omeneşti, care īncearcă să şi1 īnchipuie, şi sfīrşind cu prima mişcare oare se produce īn cuprinsul acestuia. Momentul delimi¬tărilor iniţiale, acea plină de măreţie desfacere din haos a coloniilor de lumi", ca şi ampla consideraţie lirico- filozofică, ivită din cutremurarea gīndului īn faţa colosalei disproporţii dintre spectacolul nesfīrşirii cosmice şi cel al efemerei existenţe umane şi al absurdei vanităţi a acesteia, nu mai sīnt īn imnul indic
|
)
