La copil, eul se manifestă cu putere dominatoare, pentru că reprezintă realitatea mamei, adică forţa de rezistenţă şi de atracţie a acesteia. Eul este un t, lexem " somatic de natură maternă, ce-l menţine pe individ copil toată viaţa, la dispoziţia unei mentalităţi uterine şi colective. Dacă n stadiul nevrozei primare eul (le moi) se prezintă mai slab, cu alte cuvinte rezistenţa mamei se dovedeşte a fi diminuată, iar, prin compensare, şinele mai puternic, individul are şansa să se elibereze demamă, aliindu-se tatălui. Căci şinele este un lexem" somatic imaginaţia sa, in artă, in religie, n mitologie, dar eşmm dezastruos n nevroză" (Op. cit.,p. 45-46). Demersul lui Otto Rank pleacă totdeauna dc la Frcud. Cnd şi-a supraintitulatVoinţa de fericirc cu sintagma Dincolo de freudism, el rămnea, n felul său, fidel maestrului. Mai precis, l continua. Astăzi, puţini snt cei care se ndoiesc de o asemenea posibilă situare n paradox. J.-B. Ponta lis, unul dintre freudienii de marcă n psihanaliza contemporană, şi subintitulează o carte, Atracţia visului, ntr-un mod destul de derutant: Dincolo de psihanaliză. Ca să revenim, Freud a fost primul care a disociat n seriipsihotice tipurile de manifestare spirituale şi artistice. El spunea că isteria favorizează creaţia, iar n nevroza obsesională se poate urmări constituirea sentimentului religios, ca şi speculaţia filosofică. Nu ne apare limpede n ce măsură acestea se confirmă cu mijloace psihiatrice; fiind vorba de religie şi de filosofic, ne aşteptam mai curnd la despărţirea dect la unirea lor, de vreme ce operează cu instrumente conceptuale şi tehnici retorice opuse. Otto Rank speculează, totuşi, asemenea sugestiifreudiene, transformnd universul nevrotic n cosmotic, de unde se poate deduce o concepţie mitologică asupra lumii". Imaginile infantile se proiectează spre natură, cu alte cuvintefilogeneza se deschide către ontogeneză, microcosmosul ntmpină macrocosmosul. Aceste corelaţii lămuresc mprejurările dramatice, sub raport psihologic, n care ia naştere individul, cum omul devine umanitate prin actele sale de voinţă, concretizate n mitologie (religie), artă, filosofie. Una dintre invenţiile sate teoretice viznd creaţia n general este adaptarea simbolică. Autorul urmează aici o teză din Lumea ca voinţă şi reprezentare de Schopenhauer: lumea este reprezentarea mea: ea poartă toată ncărcătura eului, a lui moi, deci se revendică integral de la spiritul matern.
|
)
