Despre o serie de idei centrale, cum ar fi relatiile est-vest, eurocentrism, occidentalism, nationalism, fond (specific) si forme (occidentale), intentionez sa revin si in alte texte viitoare. As cita, in trecere, si tabla de materii a unei carti franceze: Etiemble ou le compa- ratisme militant (Paris, Gallimard, 1982). Discut, in acelasi sens, in nu putine texte si contexte si in jurnalele de fata. Nu este vorba de a constitui... „dosare inverse «, ci doar de a preciza cu maxima claritate orientarea ideologica a autorului. El s-a folosit de orice ocazie pentru a mentine — la nivelul si posibilitatile sale, foarte reduse — 0 mica poarta deschisa si un numar de comunicatii libere, neoficiale, in scopul salvarii si intretinerii unei continuitati culturale si a unei influente binefacatoare, fie si minime. O astfel de pozitie, nu lipsita de aspecte ambigui, nu este totdeauna bine inteleasa. Este insa mult prea devreme pentru a evalua — in mod exact — astfel de eforturi dificile, adesea iluzorii si chiar donchisotesii si a intra in detalii „tehnice". Alte altora, in primul rind, dar indraznesc sa spun si ale mele, intr-o anume masura. Sensul lansarii publicatiei Cahiers roumains d'etudes litteraires, 1972— 1980 (cf. si Prezente romanesti si realizari europene, 1978, pp. 75—95) acesta a fost.
Problema „Europei" si a „Occidentului" ramine capitala. Se vorbeste azi cu insistenta — si uneori ptna la saturatie — de vintrarea in Europa". Este ceea ce un numar de scriitori romani au incercat s-o faca mereu. Si uneori chiar au si facut-o. De mult. Prin opera lor, prin actiunea lor culturala, prin initiativele lor pur personale. Nimic „oficial", nimic prin
Institutiile de propaganda ceausista. Cind se va scrie istoria culturala a acestei epoci, se va vedea ca doar prin astfel de initiative individuale, singurele de altfel cu adevarat eficace, s-a mentinut legatura efectiva, cita a fost, cu „Occidentul «.
|
)
