Oscar Wilde, bunaoara, refuza sa opereze cu categorii extra-estetice: „Nu exista carti morale sau carti imorale. Exista numai carti scrise bine si carti scrise prost", afirma ei in Portretul lui Dorian Gray.
Daca ne-am solidariza cu reactia estetului englez n-am mai avea nevoie de probe suplimentare pentru a denunta nevinovatia „acuzatei". Caci putem spune orice despre Fanny Hill, dar nu ca este scris prost. Dimpotriva, romanul este foarte bine scris, ceea ce, pina la un punct, amplifica pozna. Puritanii, de pilda, ar prefera ca scenele erotice sa nu fie atit de sugestive si de... excitante.
Iata-ne, asadar, intr-o dilema imposibila, care tine de insusi statutul romanului erotic fanny hill. Ce sa faca autorul? Sa scrie bine si astfel sa pacatuiasca prin exces de trufie? Sau sa scrie prost ca sa domoleasca tentatia ori chiar sa trezeasca dezgustul? Varianta a doua cade de la sine, si nu numai pentru ca scriitura proasta e indoielnic sa produca asemenea vindecari miraculoase. Un scriitor adevarat isi va asuma riscul trufiei, dar va incerca sa-1 diminueze prin diverse artificii,
Intre ele, digresiunea si folosirea persoanei intii mi se par a avea o importanta majora. Despre prima - cu precadere filozofica, daca e sa ne gindim la traditia impusa de Diderot - vom vorbi cu alt prilej; despre a doua - de asemenea eficace in instrainarea cititorului de text - vom da seama in cele ce urmeaza. Fie-ne ingaduita, asadar, o paranteza mal bogata.
Vom intilni, se pare, patru elemente din patru categorii diferite, care concura la definirea autobiografiei1: l) forma lingvistica: a) naratiune, b) proza; 2) subiectul tratat: experienta individuala, Istorie personala; 3) situatia autorului: autorul (al carui nume desemneaza o persoana reala) si naratorul sint identici; 4) pozitia naratorului: a) naratorul si eroul se identifica, b) naratiunea este orientata retrospectiv
|
)
