Pentru Anton Adamut, substantialismvl este un obiectiv, un scop, dar in mai mare masura el este un mijloc si o cale de rememorare, de intoarcere a clepsidrei, pentru completarea cu inca un tom a Istoriei sale subiective a filosofiei. Incercarea sa nu este una contabiliceasca", nici simpatetica, nici de respingere; ea nu demonstreaza, explicit, nimic, dar implicit in citirea cartii, te afli la sfirsit impovarat de sensuri si de cunostinte. Filosofia substantei este plasata sub semnul lui Tertuiian si al lui Anselm, al absurdului si al intelegerii, ambele intemeiate in credo. Desi ironic, si, de multe ori caustic, Anton Adamut respecta parerile si orgoliile lui Camil Petrescu, redindu-i la sfirsit libertatea de a-si sustine peste ani originalitatea doctrinei sale. Lucrarea, o prezenta autorul in 1943, cuprinde doua parti: un examen critic al sistemelor anterioare si o parte constructiva. Partea critica demoleaza - caci este tagaduita intreaga filosofie de la Aristotel incoace. Partea afirmativa se intemeiaza pe cinci postulate: monism, trecerea de la unu la multiplu, determinarea substantei ca existenta necesara, utilizarea gindirii concrete, a intuitiei de esente si a intuitiei substantiale, constituirea oricarui sistem filosofic pe baza anuntarii unei ipoteze fundamentale si a pastrarii Fidelitatii fata de ea.
Pentru Anton Adamut, autorul cartii Filosofia substantei, negativitatea evidentiata de Camil Petrescu este falsa. Ceea ce pentru Camil Petrescu este "nu" si este legat de persoana sa sau este de el afirmat desemneaza contrariul. Psihologic, ni se spune, este un caz tipic de egolatrie. Desi el nega pretentia de sistem a celor care si l-au asumat (Kant, Hegel, Husserl), nu isi ascundea intentia ca substantialismul sa se constituie intr-un sistem, iar Anton Adamut il divulga. De asemenea, Camil Petrescu voia sa se detaseze de "filosofia rationalista" de tip kantian sau hegelian deoarece aceasta filosofie se afla in posesia notiunii de concret si nicidecum in posesia realitatii Ia care se referea notiunea insasi. Hegel a avut iluzia ca sistemul sau panlogic reprezinta realitatea toata, structura concretului si viata insasi in forma ei cea mai plina, istoria, devenirea logica era devenirea insasi a spiritului... Hegel a crezut ca itinerariul conceptual este insasi realitatea istorica". Camil Petrescu pleaca de la concret si se opreste la el. Intrebarea pe care i-o punem noi este: poate filosoful sa cuprinda concretul, poate sa fie in prezenta lui, fara concept?
Anton Adamut se prinde in Jocul ielelor" si comenteaza informat, stirnindu-ne aprehensiunea frumusetii si comentariului sau. Concretul este faptul de a isi fi, nu de a fi. Dupa Levinas, interpretat de Finkielkraut: existenta se impune cu toata greutatea unui contract irezistibil. Nu esti, iti esti". Evadarea devine imposibila; modelul este Oblomov iar acesta, ca om, nu este inseparabil de fiinta ci este prins in ea. Plecind de la distinctia facuta de Marcel Conche, Anton Adamut propune o alta modalitate de determinare a obiectului filosofiei: distinctia dintre orientarea-in si orientare-spre cuplata cu distinctia dintre cunoastere si gindire. Filosofia gindeste dar nu poate cunoaste. Obiectul filosofiei devine ceea ce poate fi gindit nu ceea ce poate fi cunoscut.
|
)
