Situatia actuala a poeziei iesene poare ti privita din mai multe unghiuri. Privita chiar din Iasi. Deci de la graldul de departare ato, ca ne apare ca o masa vulcanica ajunsa In stadiul de erupti. Vedem aim, in unde locuri» paminttd fierbe sub picioare si de sub caldarim se ridica bule de aer si fum. Si daca inaintam pe strazi la anumita ora, ora cinci dupa-amiaza este eea mai potrivita, dam la tot pasul de balti care fierb — mici musuroaie negre, creiere poetice in plin delir liric, supra- incftfei-tc de orgoliu. Si asta atit la librarie, cit si la cafenea. Adica atit printre carti, cu si printre „cutite si pahara". In tata pasajului de pietoni din Piata Unirii, la orice ora de zi sau de noapte, printre chibitii de fotbal sau printre turistii ce-si desfac rujurile si ciorapii de nylon, pe treptele hotelului „Trai an", rezemati de slilpi sau de autocare, vedem mici cratere vulcanice din care sc ridica miasme pe cit de melancolice, pe atit de ucigatoare, colorate de suflul demorre al batrimilui zeu Bachus.
Dupa citeva spirale facute in jurul ststuii lui Al. I. Cuza, craterele acoperite din abundenta de par si barba o cotesc pe Lapusneanu: directia „Corso". Unele ramin aici, pina la o ora foarte inaintata, altele o iau mai sus. Spre vechiul „Cui", poreclit si „Gaina moarta". Numarul acestor cratere se inmulteste pe zi ce trece. Iar vocile lor amestecate cu pumnii ce se agita in aer stirnesc in pasnicul rin? Situat pe malul Bahluiului larma cu totul aparte. O atmosfera care aduce parca, nu-i asa, cu o poezie nocturna scrisa cindva de batrinul bard
Daca luam trenul in directia Bucuresti, cea mai buna din toate cele posibi'le, si incepem sa rememoram in compartiment poetii importanti din Iasi, vedem ca in gara mare numarul lor intrece suta. O suta de poeti o ceva, nu? De zece ori ii numaram cu degetele ambelor mii ni si daca ne-am scociori memoria in ungherele ei obscure, ani putea numara inca de zece ori atita. Sirul lor pare nesfirsit. Avem, intr-adevar, ceea ce se cheama o poezie buna, de cel mai inalt nivel, si cel putin doi poeti pe locuitor.
Dar iata ca trenul se urneste din loc, capul ne cade pe spate si ne trezim din visu-ne dulce, observ ind cum din mers, in memoria noastra, numarul poetilor se subtiaza, Chiar ince- pind cu gara Nicolina unde rapillul Moldova poposeste exact un minut (care tine insa cit zece) numarul poetilor se reduce la jumatate. Cu toata bunavointa calatorului, memoria lui nu-si mai aduce aminte decit de cincizeci de nume.
|
)
