In cautarea maestrului

Reflectiile cuprinse in acest volum sint, in sensul cel mai exact al cuvintului, ceea ce se cheama literatura de sertar. Ele lincezeau intr­un raft pe care­l vizitam extrem de rar - iar atunci numai din necesitati domestice - sub un morman de alte manuscrise concepute intr­o limba pe care n­o mai practicam de peste doua decenii, adica de cind incepusem asa­zisul exil. Sertarul le fusese soarta inca pe vremea scrierii lor, citiva ani inainte si alti citiva dupa 1970. Desi in buna parte solicitate de edituri si redactii de reviste, aceste ginduri nu puteau sa vada lumina tiparului pentru motive ce se vor destainui de la sine oricarui cititor atent, mai ales daca n­a uitat intunericul spiritual in care au fost constrinsi romānii sa traiasca peste patru decenii. Nepublicarea lor m­a facut sa sufar mai putin decit s­ar crede. Asternerea lor pe hirtie fusese generos rasplatitoare prin experientele interioare prilejuite, prin limpezirile si cristalizarile pe care le facusera posibile. Recitindu­le dupa atita vreme, n­am gasit un singur rind care sa nu fi fost expresia unei cautari autentice, in foarte constienta emancipare de ideologia care voia sa puna stapinire chiar si pe sufletele noastre. Era desigur principala cauza pentru care nu fusesera acceptate. In unele din ele, ca eseurile dedicate lui Candid, aceasta emancipare lua forme de­a dreptul furioase, iar tinta acestei furii nu putea sa nu fie recunoscuta, oricit de bine as fi crezut eu ca ma ascund in spatele lui Voltaire. Citindu­le, George Ivascu, pe atunci director al , zimbi complicitar si mi le restitui elegant, dindu­mi sa inteleg, cu humorul sau de moldovean mucalit, ca nu stiu pe ce lume traiesc... Era timpul ce urmase revenirii mele in tara dupa trei ani de studii in capitala Rusiei, unde sustinusem o teza de doctorat, de asemenea total straina de exigentele ideologice: Despre continutul filosofic al muzicii - o idee care avea sa influenteze decisiv toata evolutia mea spirituala ulterioara (si al carei ecou strabate intregul Pelerinaj muzical inclus in acest volum). Autoritatile ma lasasera sa plec la Moscova, in ciuda comportarii mele care­mi atrasese faima putin magulitoare de , tocmai cu speranta ca sederea acolo va avea un efect cumintitor. Fusese o socoteala gresita. Ma intorceam total si definitiv eliberat de acea cenzura interioara, precum si de ultimele resturi de servilism politic pe care le tiram cu un sentiment de dezgust fata de mine insumi. Mitul autoritatii, al oricarei forme de autoritate, se spulberase cu desavirsire pentru mine.