Jean-Paul exhiba, printre alte raritati, o luxoasa editie conti- nind cele mai faine povestiri de Villicrs. Elpi reciteste cu surpriza istoria cu ghilotina de la Muzeul Grevin. De ce oare? Vizitind muzeul respectiv in graba pe 1 septembrie 1972, cazuse in capcana abilitatii imitatorilor de ceara ; un paznic p «irea sa se hodineasca pe o banca, la intrarea in salile friguroase. O clipa 1-a crezut real si nu a indraznit sa se aseze linga el. Minune! Aceeasi senzatie o incearca personajul-narator al lui Villiers, iar povestirea fu parcursa de precipitatul Elpi in septembrie 1970, la gazda din vecinatatea Bortii Reci, unde se oplosisera pentru o vreme Sergiu Streza, Nicu Lingvisticul si Sandu Dobrescu.
Asadar: cind Elpi repovesteste acele senzatii, ce renareaza el: impresii de lectura, o experienta reala, si una si alta, nici una nici alta?
San-Antonio, care nu 1-a adincit pe Jakobson cit Elpi, si ignora superb ca functia poetica e actualizata cind se transpune principiul echivalentei de pe axa paradigmatica pe aceea sintagmatica, scrie — in Du trtouron a se faire — aceasta fraza descumpanitoare: Pour ga je prefere lui laisser entendre que j'ai Ies cailloux (hibou, joujou, pou, genou, chou...).
Desigur, desigur, exista un grozav incipit al lui Alain Robbe- Grillet la in labirint, unde se rescrie aceeasi fraza in fel si chip; desigur, desigur, exista si metateza lui Ciopraga dintr-un discurs oral, cetit de pe o foita pe vremea studentiei lui Elpi
|
)
