|
|
|
Din Nicolae Patrascu mai ramasese doar un ciot anatomic convulsionat de niste dureri care-1 schimonosisera. Si, ca sa nu urle cum il impaturisera pentru a putea intra singur in raft, ii facusera injectii cu morfina. Umplea singur un spatiu in care alaturi stateau doi mai inghesuiti decit el: Aurel Popa si Grigore Zamfiroiu; primul cu o convexitate spinala pc carc nu i-o putuse nimeni aplatiza iar cel de-al doilea cu o excavatie in burta pe care i-o umplea perfect defectiunea celuilalt.
Voinic Dragos statea cu Popa Ranu; doua contradictii in paginile aceluiasi dictionar. Raftul lor nu acceptase parca decit un singur „dosar", si acela cu doua file. Biete foi dintr-o placinta din care toti muscasera.
Virgil Colibasu si Capraru, din ratiuni de economie tehnica, legati fiind fiecare dc o mina numai cu o catusa, fusesera bagati in compartimentul lor mctalic (nici ei nu stiau de ce) nu spatc-n spate, ca ceilalti, ci cot la cot; sa-si spuna parca mai dc-aproape ce nu-si spusesera in toata puscaria; eventual, sa sc scuipc sau muste dupa toate cele ce-si facusera unul altuia. Contactul prea iatis ii facuse insa acum sa se stapincasca. Dc fapt fiecarc era pentru celalalt un alter ego care asteptase parca dc o viata confruntarea. Si totusi ceva-i impiedica. Cc? Nici ci nu stiau; cel putin pentru moment.
Voinea Octavian si Mircea Petre, legati fedeles spate-n spate, nu-si puteau vorbi decit ca la confruntare, adica fara sa se vada. Asteptasera ani ca sa se cunoasca si dupa atita vreme nu se puteau decit simti si auzi. Spatiul raftului prea ingust pentru doua mumii (asta ajunsesera) nu le putea permite decit sa stea in picioare fara sa se prabuseasca. Simtisera o mare nevoie sa se cunoasca. Dar, cunoscindu-se astfel ceea ce-i preocupa atunci in aceeasi masura pe amindoi era nu atit comunicarea, ci gindul ca vor trebui sa-si faca nevoile pe ei (unul pe altul sau fiecare numai pe sine). Si gindurile anatomiei lor defectuoase ii paralizasera parca desi in fata necunoscutului ce-i astepta mai aveau inca atita Timp.
|
|
|
|
|