Studiile asupra mass-media, fara a urmari cuminte sinuozitatile
manifestarilor presei, vor fi legate, in mod firesc, de dezvoltarea
acesteia. Dominanta gindirii fiecarei perioade, acel spirit al timpului
atit de clamat uneori, cu valorile sale consolidate, este prezent in
analizele si punctele de vedere care au in atentie manifestarile massmedia.
Francis Balle schiteaza chiar un tablou al evolutiei studiilor
asupra mass-media intr-o continua corelatie cu opiniile dominante
(cu spiritul timpului), opinii care scriu istoria sintetizind, oricit de
sumar, liniile de forta ale unei intregi si extrem de laborioase perioade
de reflectie asupra mass-media.
Bernard Mige, la rindu-i, din fireasca dorinta a cercetatorului
profund avizat de a cuprinde un domeniu atit de predispus
numeroaselor reformulari si schimbari de perspectiva, gaseste o
sintagma generoasa si supla gindirea comunicationala , prin
intermediul careia reuseste sa reliefeze, elegant, sinuoasa istorie de
pina acum a cercetarilor care si-au fixat tintele pe teritoriul comunicarii
de masa. Dar, ce este gindirea comunicationala?
Gindire a modernitatii, necesara pentru a facilita modernizarea
structurilor sociale, gindirea comunicationala este cel mai
adesea considerata ca o valoare in sine (evocarea comunicarii e
suficienta uneori pentru a face din ea un fel de profetie
autorealizatoare), pentru ca alteori si chiar in acelasi timp sa fie
criticata in numele apararii artei, pentru propensiunea ei de a produce
consensuri si, mai mult chiar, pentru excluderile pe care le
disimuleaza.
|
)
