Doua precizari se impun dintru inceput. Discutia aceasta o poarta trei intelectuali romani care traiesc departe de frontierele geografice ale tarii - repet, geografice - pentru ca spatiul mioritic sau frontierele spirituale inseamna altceva. Pe de alta parte, consider ca un contact prelungit cu strainatatea poate naste intrebari asupra propriei identitati, care cateodata au chiar o urgenta existentiala. Asemenea intrebari asupra propriei identitati culturale duc, mai devreme sau mai tarziu, la intrebari asupra identitatii culturii din care ai venit, al carui mostenitor, purtator si participant ramai oriunde te-ai duce, indiferent de dialogul deschis cu celelalte culturi.
A doua precizare este referitoare la complexitatea temei pe care vrem sa o abordam. Imi aduc aminte de Socrate in Republica lui Platon cand, la un moment dat, prietenii de dialog ii propun sa abordeze o tema, destul de delicata la vremea aceea: educatia in comun a copiilor si rolul femeilor in statul lui Plafon, la care el raspunde: problema este extrem de grea - o evitase de cateva ori pana atunci - dar daca ai cazut intr-o apa, fie ea lac sau mare, n-ai incotro: trebuie sa inoti, indiferent ca va veni un delfin salvator sau te va intampina o minune, trebuie sa cauti un mal. Deci si noi vom face o explorare, in orice caz limitata, si, in sensul acesta, l-as ruga pe Pavel Chihaia, autorul cartii Marturisiri din exil, sa ne dea directia de inot propunand un model de intcipretare pe care el o considera esentiala si de permanenta a spiritualitatii romanesti.
|