Se mai poate spune ceva nou pe aceasta tema, dupa atitea studii, analize, interpretari, speculatii facute pina acum? De la finele secolului XVIII, indeosebi, tema natiunii fiind extinsa inerent asupra nationalismului, ca produs si multiform, au avut loc tot mai multe incercari de a defini fenomenul in cauza, a carui complexitate pare a descuraja orice pretentie de explorare completa si definitiva. Cu toate astea, reluarile, relecturile, insistentele analitice, ca si tentativele de noi sinteze ramin mereu legitime, dupa cum rezulta si din afluxul de publicatii speciale din ultima vreme. , proclamata solemn de unii critici, s-a dovedit momentan o falsa predictie. La interesul explicabil sub unghi stiintific, se adauga de la un timp unul de natura politica si morala, legat de schimbarile produse pe mapamond in secolul XX si mai ales dupa disolutia sistemului comunist din Europa Est-Centrala. Demantelarea zidului berlinez, ca simbol al diviziunii bipolare a lumii dupa a doua conflagratie mondiala, a fost semnul intrarii intr-o noua era, una ce se voia marcata de liberalism si democratie. Regimurile totalitare nascusera peste tot un nationalism sui generis, capabil de adecvari si metamorfoze dintre cele mai stranii. Vechile scheme de interpretare nu erau capabile sa le cuprinda. S-au produs, de aceea, noi tentative de analiza, unele de un interes cu totul aparte. Enumerarea lor, in acest cadru, ar fi imposibila, daca nu si fastidioasa, intrucit exista deja numeroase bibliografii tematice. Sistematizari de tip comparatist ca acelea intreprinse in Canadian Review of Studies in Nationalism (XVIII, 1991, 1-2) sau de Robert B. Pynsent intr-o culegere tematica despre ca discurs identitar se anunta mereu utile, mai ales ca ele pun acest fenomen in raport cu modernitatea, pe linia unor preocupari notabile si cind e vorba de lumea romaneasca
|
)
