Activitatea lui Nicolae Titulescu a retinut indeaproape atentia a numerosi istorici, economisti, juristi, diplomati, oameni politici. Opera sa diplomatica a inregistrat fapte si idei de un interes aparte pentru una dintre problemele cardinale ale lumii – instaurarea, organizarea si mentinerea pacii globale, indivizibile, context in care diplomatul a precizat drepturile si interesele Romaniei, precum si ale tuturor statelor lumii, mici sau mari.
Elementul fundamental, permanent al gindirii si practicii diplomatului roman l-a reprezentat respectarea suveranitatii si independentei nationale, a integritatii teritoriale a tuturor statelor, ca subiecti ai dreptului international. Recunoasterea suveranitatii statelor, afirma el, reprezinta in lumea contemporana. Nicolae Titulescu a exprimat admirabil aceasta convingere in 1929, in conferinta tinuta la Berlin despre Dinamica pacii, prilej cu care a definit dreptul international ca fiind un . Cu alt prilej, in anul 1936, primindu-l pe ministrul de externe al Turciei la Bucuresti, seful diplomatiei romane declara: . Apararea drepturilor si intereselor Romaniei a constituit vreme de aproape doua decenii mobilul intregii activitati diplomatice a lui N. Titulescu.
Contributia lui N. Titulescu la impunerea drepturilor si intereselor statelor mici si mijlocii, ale Romaniei in primul rind, poate fi apreciata corect numai daca avem in vedere saltul inregistrat in privinta statutului de care se bucura tara sa in raporturile internationale la inceputul si la finele activitatii diplomatului, respectiv in anii 1918-1920 si 1936. Modificarile survenite au fost deosebit de importante: de la regimul de tara cu aplicat Romaniei la Conferinta Pacii din 1919-1920 la acela de stat recunoscut ca partener egal in toate tratatele si in toate documentele semnate cu tarile mari sau mici.
Primii ani de dupa Marele Razboi coincid cu insesi inceputurile activitatii internationale a lui N. Titulescu, a celui care, netagaduit, avea sa fie cel mai dintre diplomatii romani. Spre sfirsitul anului 1918, el l-a insotit pe Take Ionescu intr-una din vizitele sale de informare in capitala britanica, presedintele Consilului Unitatii Romane fiind primit in audienta de David Lloyd George si Arthur James Balfour.
Mai apoi, ca delegat la Conferinta Pacii, el a semnat in numele Romaniei, alaturi de dr. I. Cantacuzino, Tratatul de la Trianon si a contribuit substantial la definitivarea Protocolului de la Paris din 23 octombrie 1920, ceea ce a presupus o strinsa colaborare si consultare cu reprezentantii Marilor Puteri. Acreditarea sa ca ministru la Londra, la 16 decembrie 1921, a fost rezultatul activitatii desfasurate pina atunci. Avind sprijinul lui Take Ionescu, care a sesizat, intre cei dintii, importanta pe care Anglia o juca in evolutia raporturilor internationale, gindind el insusi ca , numirea s-a incadrat in eforturile diplomatiei Romaniei de consolidare a pacii si de conservare a Tratatelor de Pace din anii 1919 si 1920. In conceptia guvernului roman, trimiterea in misiuni diplomatice a unor personalitati avea in vedere consolidarea Marii Uniri, iar intreaga activitate a lui Titulescu la Londra avea sa indreptateasca aceasta speranta.
Prezenta lui Nicolae Titulescu in capitala Marii Britanii a avut darul sa contribuie la intarirea raporturilor bilaterale anglo-romane, talentul si capacitatea sa fiind unanim apreciate in cercurile diplomatice si financiare engleze.
|
)
