Dupa al Doilea Razboi Mondial, organizatiile internationale,
mai intii cele mondiale dar si cele regionale, cunosc
o dezvoltare fara precedent. Tot la initiativa Statelor Unite
sint infiintate organizatii cu vocatie universala concepute pentru
ca acel concurs de imprejurari fatal al anilor ’30 si lipsurile
Ligii Natiunilor sa nu se repete: in centrul dispozitivului figureaza
succesorul Ligii Natiunilor, Organizatia Natiunilor Unite
(ONU) ce are ca misiune esentiala mentinerea pacii; Fondul
Monetar International (FMI) si Banca Internationala pentru
Reconstructie si Dezvoltare (BIRD sau Banca Mondiala) vad
lumina zilei in acelasi timp; la fel, 16 institutii specializate
construite in general pe baza structurilor existente protejeaza
domeniile tehnice esentiale cooperarii internationale.
Organizatiile se dezvolta si la scara regionala. Europa
occidentala, prin Consiliul Europei si, mai ales, din 1950,
prin inceperea constructiei europene, devine si ramine un
laborator institutional intotdeauna remarcabil. Alte continente
se doteaza cu structuri analoage: sa retinem Organizatia
Statelor Americane (OSA, 1948) expresia unui panamericanism
dominat de Statele Unite si mobilizat, in acesti ani de razboiul
rece, pentru a combate comunismul; sau Organizatia Unitatii
Africane (OUA, 1963), ca urmare a decolonizarii.
|
)
