Partidele politice din Europa

Din cuprins:
- Geneza partidelor politice
- Partidele muncitoresti
- Partidele patrimoniale
- Partidele clericale si anticlericale
- Partidele centraliste si nationaliste
- Partidele autonomiste
- Partidele din Centrul si Estul Europei

Caracterul de multiplicitate pe care il prezinta realitatea sociala, economica si politica a Europei, il determina pe orice observator sa caute acel punct privilegiat care sa-i permita construirea unei cit mai fidele reprezentari a batrinului continent. Imaginea amintitei multiplicitati pare sa-si aiba originea in eterogenitatea populatiei ce traieste in spatiul european. Într-adevar, diferentele etnice par a iesi in evidenta cu atit mai mult cu cit se vorbeste de o Europa unita. Se poate constata o tendinta centrifugala a diverselor etnii, contracarata de proiectul doritei Europe. Invocarea proiectiei ideii unei noi Europe ne arata, de fapt, o lipsa – nu doresti ceea ce ai deja. În perpetua confruntare a diferentelor ramine unitatea doar in dorinta. Rabufnirile partilor in acest fragil intreg care este Europa, ne determina sa fim circumspecti fata de celebra teorie a . Se pare ca rezervorul de istorie, numit deseori si al Europei nu s-a golit inca.Diversitatea intilnita si la nivelul vietii politice a fiecarui stat european a solicitat, din partea istoricilor si politologilor, eforturi de sistematizare si ordonare, care sa usureze intelegerea unei realitati ce se manifesta proteic. Un anume personaj de pe scena politica se impune ca sursa a dinamismului: partidul politic – acest element oligarhic ce face posibil exercitiul democratic, bineinteles, atunci cind nu este . Demersurile cognitive ce au vizat partidul politic au imbracat forme diferite: de la consideratii ce retin doar aspecte conjuncturale ale fenomenului partizan, la constructii teoretice care recunosc o dimensiune mai profunda a acestuia.Analiza fenomenului amintit porneste de la intrebarea referitoare la fundamentele acestuia, tintind spre elucidarea scopului ce ii justifica prezenta in viata politica. Un demers ce urmareste geneza partidelor politice construieste si Daniel L. Seiler in lucrarea de fata.Din primele pagini, autorul anunta intentia studiului sau: . Modestia de care se vorbeste in textul tocmai citat nu este altceva decit un gest de cochetarie al autorului. lucrare este mai mult decit un simplu ghid al cetateanului. Volumul de informatii pus in joc si, mai ales, consideratiile ce tin de metoda urmarita (chiar daca aceasta este imprumutata) sint elemente ce vin da dovedeasca faptul ca lucrarea depaseste nivelul pe care autorul il declara.Doar trecind dincolo de dimensiunea pe care Seiler ne-o supune atentiei in mod explicit vom putea surprinde elementul dur al lucrarii. Dimensiunea de este doar virful icebergului. Nu ni se infatiseaza doar o inventariere, un nomenclator, ci, indeosebi, factorii ce genereaza partidele politice din Europa., preluata de la norvegianul Stein Rokkon, este cea care ne conduce spre unele dintre motivele aparitiei partidelor politice. Conform acesteia, evolutia politica a Europei a fost afectata de trei revolutii succesive: revolutia nationala, revolutia industriala si cea internationala. Aceste mutatii au divizat sistemele politice, au produs clivajele ce au generat pluripartidismul. Fiecare revolutie este urmarita pe doua axe conflictuale: axa functionala si cea teritorial-culturala. Astfel, fiecare revolutie produce cite doua clivaje, structurate pe axele amintite: revolutia nationala a cauzat clivajul biserica / stat pe axa functionala, si centru / periferie pe axa teritorial-culturala; revolutia industriala a produs clivajul capitalisti / muncitori pe axa functionala si sector primar / sector tertiar pe axa teritorial-culturala. Acestea sint cele patru clivaje fundamentale. Revolutia internationala a produs si ea o scindare (reformisti/comunisti), dar acesta afecteaza doar latura muncitoreasca a unui clivaj amintit, de aceea, clivajul determinat de aceasta revolutie este, de fapt, un subclivaj.Aceste coordonate vor constitui fundamentul unei tipologii a familiilor partidelor politice din Europa. Nu trebuie uitat faptul ca nu intra in aceasta schema si Europa ortodoxa, o astfel de intreprindere necesitind, dupa spusele autorului, .Tipologia genetica se completeaza prin aplicarea de noi coordonate, cum ar fi: denumirea, ideologia si organizarea partidului. Daca paradigma clivajelor ne ofera o schita, aplicarea de noi coordonate aduce culoare tipologiei care tocmai se constituie. Abia acum sintem invitati sa facem proba .Constatam faptul ca fenomenul partizan nu isi are justificarea in sine. Pentru explicitarea lui sintem purtati spre modificari de structura ale vietii sociale, economice si politice ale Europei. Însusi autorul afirma ca . Partidele politice sint semne ale unor mutatii profunde, chiar daca, uneori, sintem tentati sa le catalogam drept produse ale orgoliilor unor persoane. Nici elementul nu poate fi neglijat, insa acesta se manifesta acolo unde gaseste teren favorabil. Acest teren intereseaza acum.Dincolo de aparenta unui joc al siglelor, lui Seiler surpinde o dialectica: de fiecare data, un clivaj produce focalizari ale fortelor politice. O astfel de forta se origineaza intr-o ruptura. Geneza unui partid politic este un fenomen reactiv. De aceea, pentru a cunoaste un partid este necesara gasirea conflictului ce l-a generat. Sau, si invers, daca vrem sa analizam un conflict, putem porni de la partidele politice care-l traduc. Indiferent de numarul gruparilor politice existente in Europa la un moment dat, caci nici factorul timp nu trebuie neglijat, actul genezei lor ramine relativ constant – el este nucleul dur al ; de aceea, lucrarea lui Seiler se poate numi si Geneza partidelor politice din Europa.Pornind de la modelul propus de autorul francez, care ne poate ajuta sa patrundem mecanismele vietii politice occidentale, putem incerca sa gindim conditiile ce ar face posibila aplicarea acestui model la realitatea politica a unui stat ortodox. Lucrarea lui Seiler ne-a dat deja posibilitatea sa recunoastem inca un clivaj propriu Europei: cel dintre Ortodoxie si Occident. Deci, inceputul este facut.

Doua constatari se impun observatorului interesat sa analizeze fenomenul partizan: imposibilitatea ignorarii acestuia si caracterul sau predominant european. Viata politica democratica nu mai poate fi conceputa in afara partidelor politice. Dar, pentru ca cetateanul obisnuit gaseste cu greu repere in peisajul variat al partidelor politice europene, lucrarea de fata se doreste un ghid util in acest sens.