Omul antic a gindit nemurirea in forme diverse si a invins timpul nu numai prin istoria sa, paradigmatica si catalizatoare, ci mai ales prin geniul sau creator si universal. Daca Atena si Roma ar fi avut numai istorie, fara literatura, atunci s-ar fi stiut despre aceste cetati tot atit cit stim despre traci sau iliri. Fara patrimoniul spiritual greco-latin n-ar exista insa sistemul european de viata si gindire. Istoria e devenire si desertaciune, organismele socio-politice se succed ca valurile marii, dar creatiile spirituale sint simultane intru eternitate. Scriitorii au scos din talazurile istoriei stirile despre razboaiele cu persii si razboaiele cu punii, acte care au pus in cumpana etnogeneza continentului nostru, si le-au asezat in cartea de aur a omenirii. Vestalele romane nu mai urca demult la templul din Capitoliu, dar poemele lui Horatiu ard si astazi, ca niste torte ale geniului latin. Literatura antica este, in ultima instanta, o lectie de glorie si de nemurire pe care istoria o repeta generatiilor care vin. Poezia nu schimba lumea, dar o influenteaza. Fara poezie, viata noastra ar fi mai saraca.
Ce ofera antologia de fata cititorului modern? Ramura verde, incarcata de roua, miresme si soare, a poeziei mediteraneene care a inflorit la Roma in urma cu peste un mileniu si jumatate. Poezia latina postclasica este aproape terra incognita pentru cei mai multi cititori romani. Aceste poeme reflecta, la lumini de fulger, universul nelinistit al omului roman in vremea cind corabia societatii imperiale se clatina sau se afla in pragul naufragiului.
Poemele antologate de noi sint creatii ale unor celebri scriitori latini, laici sau crestini, care au trait in perioada de amurg a Imperiului Roman. Aceste poeme se remarca printr-o tulburatoare reflectie asupra conditiei umane precum si printr-o primenire lirica a limbajului poetic latin. In secolele III - VI e.n. se succed sau se interfereaza poeti pagini sau crestini. Poezia pagina continua, la nivel tematic, transfigurarea lumii romane, sociale sau intime, si este, la nivel de stil, neoterica, in secolul III, si neoclasica, in secolul IV-VI e.n. Poezia crestina propaga artistic dogma crestina, in poeme polemice sau apologetice, iar structurile sale stilistice, orientate spre receptor, prefera tonul retoric si persuasiv.
|
)
