O reflectie asupra realismului in disciplina relatiilor internationale ar fi indreptatita sa urmeze strategia scolii de filosofie din Torino, care consta in intrebari de felul: (Bobbio 1976) sau . Caci realismul se bucura, ca orice teorie politica (sau ideologie) importanta, de o impresionanta varietate interna. Exista aproape tot atitea teorii realiste citi teoreticieni sint.
Constiinta acestei diversitati interne a aparut relativ recent. In perioada postbelica, disciplina sia insusit un limbaj realist comun. La un nivel mai elevat, tratatele teoretice erau folosite ca introduceri si se ocupau in exclusivitate de teme sau concepte specifice; de exemplu, studiul politicii puterii (Morgenthau 1947), al razboiului (Waltz 1957, Aron 1962) sau al ordinii caracteristice politicii mondiale (Bull 1977). Realismul era definit negativ, in opozitie cu idealismul de mai mult nici nu era nevoie.
Astazi, o abordare atit de simpla a realismului si a disciplinei relatiilor internationale nu mai este posibila. Anii ‘80 si ‘90 au marcat o perioada de autoreflectie a acestei discipline, in urma careia realismul a devenit doar una printre multele teorii concurente din domeniul relatiilor internationale. Desi tipologiile teoriilor din aceasta disciplina ofera delimitari bine conturate, realismul pare sa se sustraga unei categorisiri facile. Se spune ca teoria realista a relatiilor internationale este ceva legat de rolul statului in relatiile internationale – o afirmatie deloc inedita. Pornind de aici, sar putea intelege ca realismul se axeaza pe state ca unici actori ai sistemului international. Dar aceasta afirmatie este incorecta, marturie stind nu doar teoriile realiste in economia politica internationala. Acelasi lucru se poate spune si despre alte concepte centrale ale realismului, cum ar fi puterea, care ocupa un loc central si in alte abordari, de pilda in teoriile dependentei. De asemenea, nici inclinatia normativa catre scepticism nu il deosebeste: din acest punct de vedere, el s-a vazut depasit, nu cu mult timp in urma, de catre poststructuralism.
Ne apropiem cel mai mult de o presupozitie care sa duca la o demarcare a realismului, daca luam in considerare ideea de anarhie. Anarhia se refera la ideea fundamentala ca nu exista un guvern international, comparabil cu cele nationale. Aceasta distinctie are, se spune, o influenta decisiva asupra comportamentului statelor. Dar si de aceasta data, vedem ca partizanii traditionali ai securitatii colective, reuniti de obicei sub cupola conceptului de idealism, au acelasi punct de plecare, din punct de vedere teoretic. In loc sa diferentieze realismul de alte teorii internationale, postulatul anarhiei diferentiaza relatiile internationale de alte discipline. Astfel ca s-ar putea argumenta ca realismul corespunde unei anumite combinatii de categorii si postulate. Insa, din nefericire, nu toti realistii subscriu aceleiasi combinatii. Intr-adevar, conceput astfel, realismul apare ca o varietate de teorii de genul .
|
)
