Coridorul hotelului e slab lumiinat. Isi priveste picioarele, virful pantofilor, covorul uzat. Are un mers ezitant, usor poticnit. Se opreste in fata unei usi, isi trece mina prin par, peste frunte, inspira adiinc bombindu-si pieptul. Coboara scara care duce la circiuma. Atentie la trepte. Sint inguste si alunecoase. Se sprijina de balustrada.
Comanda o cafea. Cu un pic de lapte? Nu __ raspunde imediat. Traverseaza incaperea si se opreste in fata usii deschise ca sa se uite la ceas. Fara lapte. Multumesc. Se apropie de tejghea. Nu izbuteste sa-si aseze cum trebuie coatele pe suprafata de metal lucios, zinc probabil. Cere un corn, nu, mai bine o bnosa. Ceilalti dorm bustean: poti sa tai lemne pe ei. Se mai uita o data la ceas: e drept ca-i cam devreme. I se aduce cafeaua. Soarbe tuguindu-si buzele. Nu are rabdare s-o lase sa se raceasca. Pare dintr-odata grabit, musca din briosa, mesteca repede si bea din cafea, da pe git ce mai ramine in ceasca, iar iestul de prajitura il ia cu el. Urca scarile.
Daca l-ar intreba cineva de ce a acceptat rolul asta, ce-ar putea sa raspunda? Ca regizorul i s-a parut simpatic... in ciuda accentului strain si paternalist pe care incerca sa-1 inece in bautura, sa-1 faca sa dispara printre sughiturile, rigaielile si ghioraiturile care insoteau in seara aceea ingurgitarea a citorva litri de vin rosu: vinul alb e pentru alcoolicii de dimineata, pentru garaj istii pusi pe garagata, pentru gardienii ea re se gar- garisesc cu garderobierele ce-si arata garful prin gard. Priveste putin Ja culoarea asta, uita-te ce frumusete! Ai zice ca e singele unui bulgar care zace cu beregata taiata intr-io sala de asteptare... Zi si tu ceva! De ce taci? Ma prapadesc dupa demnitatea asta a ta scrobita si caraghioasa, dupa privirea calma, ochii tai de broasca... Tu stii sa ramii demn si imobil, De parca te-ai pisat pe tine si nu misti asteptind sa se scurga. Tu n-ai mincarici 'la limba ba altii!
Dupa tirada asta bine garnisita, isi bagase policarul miinii stingi in gura sa-si frece dintii. Cu mina cealalta tinea paharul. Avind in vedere starea de exaltare in care se afla, nu se poate spune c-o lua prea tare razna... isi continuase discursul: hai, bea, baga in tine lichidul asta nepretuit, umple-ti burdihanul, sef de gara, si zambeste pierdut cum numai tu stii...
Vorba e ca batea cimpi'i in toata regula, afurisitul. Dar era abil. Stia de minune sa linguseasca fara sa para co face dinadins si asta la momentul potrivit, oind ti-cra lumea mai Draga. Un lingau, ce mai!
|
)
