|
Terorismul
|
|
|
Autor |
SERVIER, Jean
|
|
Colectie |
ABC |
|
Domeniu |
Dezbateri contemporane |
|
Traducere de |
GEANGALAU, Bogdan |
|
Prefata de |
GAVRILUTA, Nicu |
|
Aparut |
07/2002 |
|
Nr. pagini |
160 |
|
Format |
11x18 |
|
ISBN/ISSN |
973-611-129-6 |
|
Titlu epuizat
|
|
|
Din cuprins:
- In cautarea unui model
- In cautarea unei doctrine "a actiunii"
- Terorismul contemporan
- Abordarea psihosociologica a terorismului
- Personalitatea teroristului
- Terorismul politic si crimele de drept comun
|
Ne propunem sa analizam in acest studiu terorismul romanesc din 1989 din perspectiva hermeneuticii de tip fractal, dezvoltata de Ioan Petru Culianu, in cartile sale de dupa 1986. Aceasta noua epistemologie aplicata de Culianu istoriei religiilor, fenomenului social si politic, modei, literaturii etc. se revendica din fizica si matematica. �n Mind Tools the Five Levels of Mathematical Reality, matematicianul american Rudy Rucker definea spatiul Hilbert ca un spatiu matematic cu un numar infinit de dimensiuni. Spatiul social romanesc in care s-au desfasurat evenimentele din �89 revendica si el un set de mai multe dimensiuni (teoretic infinite) pentru a reusi sa cuprinda toate meandrele si jocurile de culise ale actiunilor teroriste. Aceste dimensiuni au fost practic sincrone si, prin urmare, puteau fi ghicite, anticipate, cu conditia de a sti de la bun inceput datele de baza ale sistemului. Acest sistem cu datele lui de baza este tocmai fractalul. Rucker il numea o ramificatie infinita care se conformeaza unei anumite reguli (pentru amanunte vezi Nicu Gavriluta, Mentalitati si ritualuri magico-religioase, Iasi, Ed. Polirom, 1998, pp.195-208).Adaptind metoda temei noastre, am putea numi terorismul romanesc decembrist un fractal in spatiul Hilbert. Orice tip de fractal cuprinde un sistem format dintr-un set de reguli si un mecanism de generare a combinatiilor logice dintre reguli. Teoretic, acestea sint infinite. Practic, doar putine dintre ele au sansa a se rula definitiv in timp si istorie. Tocmai de aceea terorismul romanesc din decembrie �89 ar putea fi numit un obiect ideal, imposibil de reprezentat acum si aici in totalitatea interpretarilor pe care el le genereaza. Deocamdata, putem preciza cu certitudine existenta unui set de reguli si a unui mecanism de generare.�n cazul nostru, setul de reguli cuprinde asertiuni de genul: . Ele sint afirmatii categorice, sigure, indubitabile. �n formularea lui H.R. Patapievici, regulile sint (vezi nota 10, p.199 din volumul nostru Mentalitati..., ed. cit.). �ntre aceste trei reguli, in virtutea unui mecanism de generare, se pot stabili mai multe combinatii logice, rezultind diverse scenarii ale istoriei din decembrie 1989.Totodata, putem fi retinuti doar de o singura regula a fractalului numit Revolutie. De cea care ii reprezinta pe teroristi, de exemplu. Scanind-o, observam ca ea insasi functioneaza asemenea unui interesant si straniu fractal. Are multe dimensiuni practice, dar numarul celor virtuale continua sa ramina infinit. Dintre dimensiunile reale, mai cunoscute ar fi: Cu fiecare clipa a existentei sale, terorismul romanesc a fost marcat de una sau mai multe dintre aceste dimensiuni. Fiecare si-a creat un scenariu propriu de explicare a ceea ce s-a petrecut cu noi in decembrie �89. Reamintim ca numarul logic de combinatii dintre dimensiunile fractalului este, teoretic, infinit. Orice dimensiune � astazi virtuala � se poate strecura miine sau poimiine in existenta, sfirsind prin a crea istorie. Viitorul ne poate rezerva inca multe surprize.
|
Ceea ce noi numi terorism inglobeaza violentele comise de unul sau mai multi indivizi impotriva unor victime arbitrar alese, exclusiv pentru a sustine o putere prin frica, prin teroarea ce devine imediat contagioasa pentru intreaga populatie. Terorismul este deci, in sens primar, un sistem ofensiv intrebuintat de catre un individ sau un grup mai mult sau mai putin extins, pentru a-si impune vointa in fata unui intreg popor, ba chiar fata de o intreaga civilizatie, pentru a exercita o influenta asupra istoriei. Din aceasta perspectiva, teroristul, fie ca este vorba de un criminal izolat sau despre o intreaga natiune, se erijeaza in justitiarul suprem, detinator al unei justitii absolute, in numele unor principii pe care adesea le cunoaste sau le admite doar el.
|
|
|
|