Este o Constatare veche ca in evolutia artei din Tara Romaneasca exista un gol intre domniile voievozilor Mircea cel Bfttrin si Radu cel Mare, mai precis intre anii de zidire a manastirilor Cozia (1388) si Dealul (1500), mai bine de un secol, care ingreuneaza intelegerea continuitatii firesti a acestei arte dupa frumoasa inflorire a inceputurilor ei si conturarea primelor ei tendinte. Aceasta disparitie a monumentelor din secolul al XV-lea, pusa atit pe seama deselor invazii turcesti, cit si pe dirzele lupte interne ale fractiunilor voievodale, precum si a reducerii posibilitatilor materiale ale ctitorilor (ceea ce ar fi defavorizat, calitatea realizarilor si, implicit, durabilitatea lor), nu ne poate convinge de inexistenta lor. Studiul documentelor, cit si o serie de vestigii materiale, unele inca insuficient cercetate sau puse in luminii, ne vadesc ca si intre domniile lui Mircea cel Batrin si Radu cel Mare s-au ridicat numeroase monumente, al caror aspect, din nefericire, nu il mai putem cunoaste. Stim ca Alexandru Aldea, voievodul care a mutat scaunul de la Curtea de Arges la Tirgoviste, a inaltat in apropierea acestui oras prima manastire a Dealului; Vladislav II a zidit paraclisul cu hramul Bunei Vestiri al manastirii Snagov; Vlad Tepes, manastirile Comana si Tirgsor; Radu cel Frumos a construit manastirea Tinganul, iar Vlad Calugarul cea de a doua manastire Glavacioc si schitul Babele
|
)
