In acest deceniu de sfirsit de secol, problematica sacrului a cunoscut o atentie speciala. Dupa decenii de interdictii si violente, a venit timpul racordarilor la dezbaterile mai vechi si al contributiilor noi, in domeniu. S-au retiparit, asadar, lucrari puse la index, printre care Gindire magica si religie si Curs de filosofie a religiei de Lucian Blaga, substantialul Tratat de istorie a religiilor, Sacrul si profanul si Imagini si simboluri de Mircea Eliade; de amintit, de asemenea, la indemina tuturor, contributii de Dumitru Staniloaie si Constantin Noica, opere de Rudolf Otto, Miguel de Unamuno, James Frazer, Ren� Gu�non si Michel Meslin, comentarii de Vasile Bancila, de D. D. Rosca si de multi altii.
Fixindu-se asupra unei teze de doctorat despre fascinatia sacrului in lirica rom�neasca interbelica, autoarea avea de parcurs o literatura critica-documentara ampla, dar si de formulat puncte de vedere semnificative despre o fenomenologie complexa ca aceasta. A intreprins, deci, incursiuni riguroase in bibliografia sacrului, inclusiv in domenii conexe vizind filosofia, metafizica, antropologia culturala, estetica si axiologia, constatind ca in vreme ce divinul e o stare, sacrul este o valoare. Ea considera judicios ca simbolismul religios, ca limbaj universal, uneste, precum muzica si pictura, culturile lumii. Cu adresa directa la fenomenul literar, autoarea adauga ca, in actul transferului divinului in sacru, poezia este catalizatorul relatiei dintre irational si rational. Dezbaterile preliminare despre puterea magica a cuvintului, despre metafora deschisa si hierofanie, cele despre teza spengleriana a antagonismului dintre cultura si civilizatie, acestea si altele pregatesc terenul pentru cercetarea sacrului in cadrul poeziei interbelice.
Se intra in miezul exegezei o data cu capitolul despre creatie, ca reflex al constiintei tragicului; se pune accent pe efectele numinosului in fiinta creaturii, care dupa Rudolf Otto ar fi de esenta irationala, si pe valenta sacra a numinosului. Pagini remarcabile sint de gasit, in continuare, in capitolul privind Hermeneutica simbolului sacru; sint analizate cu discernamint argumentele unor Nietzsche, Spengler si Berdiaev despre criza spirituala a Occidentului in pas cu mersul spre modernitate. Pe cea mai mare intindere a cartii, autoarea pune in pagina ideea de sacru in poezia noastra interbelica, luind in discutie nuantat, suplu, raporturile traditionalism � modernitate, sacru si profan.
Inceputul se face cu Tudor Arghezi, psalmistul si, adesea scepticul frecventat de dubii. O observatie de finete: intr-un poem din Carticica de seara (Colind), se pare ca poetul face distinctie intre cuvintul-scris si cuvintul-melodie, preferind in mesajul catre Dumnezeu, pe acesta din urma, descatusat de barierele formei si liber in expresia lui sonora. In alt loc, pornind de la o sintagma lansata de Stefan-Augustin Doinas, facere si vraja, iata o alta idee de retinut: poetul din Facerea lumii se manifesta activ de la inceput, partas la intiia Facere, devenind Demiurg. In cele din urma, Dumnezeu cultiva un fel de joc sublim, drept care Invatatorul si Invatacelul invita discret la intoarcerea in copilarie. Edificatoare in privinta disponibilitatilor interpretative ale autoarei sint consideratiile despre Psalmi, cu concluzia ca Arghezi e tot atit de religiosus, pe cit ramine in impas si deruta. Elevate comentarii, iarasi, se refera la cele citeva texte cu titlul Ruga sau Rugaciune.
|
Autoare a intreprins incursiuni riguroase in bibliografia sacrului, inclusiv in domenii conexe vizind filosofia, metafizica, antropologia culturala, estetica si axiologia, constatind ca in vreme ce divinul e o stare, sacrul este o valoare. Ea considera judicios ca simbolismul religios, ca limbaj universal, uneste, precum muzica si pictura, culturile lumii.
|
)
