Cetatea sub blocada ideii - schita fenomenologica a istoriei gindirii politice

Din cuprins:
- "Stat real" si "Stat ideal". Cazul Socrate;
- Cetatea Binelui - Aristotel;
- Modelul conducatorului intelept - Niccolo Machiavelli;
- Modelul temeiului pasional al organizarii statale - Thomas Hobbes;
- Schita paradigmei axiologic-perspectiviste - Friedrich Nietzsche.

Gindirea politica ii apare autorului ca un act de reflexivitate al omului hotarit sa-si cunoasca o anumita determinare sociala, adica pornit sa dezvaluie temeiul uneia dintre "aparitiile" sale sociale. Forma pe care gindirea politica o ia este aceea a unui sistem de idei despre mediul politic, inteles ca ansamblul actelor si formelor prin care oamenii participa la spatiul comun (public), la politica si filosofia politica care se constituie ca modalitati de cunoastere a aparitiei fenomenale proprie statului si cetateanului si ca ipostaze ale gindirii politice. Temeiul constituirii lor ca sisteme de cunostinte, ca forme de cunoastere, este "obiectul" discursului din lucrarea de fata.

Reflectiile asupra "cetatii ideale" au dat seama, istoric, de o miscare pulsatorie usor de recunoscut in spatiul gindirii politice, miscare ce nu este insa decit reflexul neincetatei reveniri a vietii umane la sine, revenire "constienta de sine". Aceasta miscare se petrece in topos-ul gindirii politice, adica in locul in care mijeste recunoasterea de sine a vietii umane, act necesar vietii insesi, mai bine-zis, desfasurarii sale publice. Doua lumi prind chip aici: a) spatiul vizibil al vietii publice , unde putem usor recunoaste forme de viata si idei despre acestea; b) viata umana insasi si topos-ul gindirii politice, unde "viata insasi traieste" si unde capata chip, prin reflexivitatea vietii, ideea despre "cetatea ideala". Autorul a incercat sa refaca forma acestor doua lumi.

Lucrarea de fata are ca obiect istoria gindirii politice, de la constituirea polis-ului pina la Nietzsche; autorul isi propune sa reconstruiasca aceasta istorie dintr-un unghi filosofic. Din capul locului trebuie sa lamurim, pentru a putea inainta firesc in spatiul acestei teme, semnificatiile termenului de "gindire politica" si sa identificam orizonturile in care el poate fi tematizat. Pe temeiul astfel constituit, trebuie sa refacem ipostazele istorice , chipurile sale legate de timpul istoric. Actul care se proiecteaza astfel nu va fi posibil fara o metoda potrivita, o cale care sa ne ingaduie sa decodam semnele prezentei gindirii politice, formele acestei prezente, "prizele" sale cu realitatea sociala, adecvarea sa antropologica. Socotim ca o astfel de cale este metoda fenomenologica.