Rindurile care urmeaza se conformeaza unei uzante: o prefata o carte si pe autorul ei, deosebindu-se de o , care rezuma, sintetizeaza si explica o carte. Denis McQuail este profesor de Sociologia Comunicarii la Universitatea din Amsterdam, dar cariera sa academica, opera si personalitatea sa au o anvergura internationala: a predat in mari universitati americane si engleze, iar cartile sale sint lucrari de referinta in bibliografia acestui domeniu, fiind publicate la edituri dintre cele mai prestigioase si traduse in numeroase tari. A dobindit astfel statutul unui al Sociologiei comunicarii. Titlurile, abordarile si seria lucrarilor sale il individualizeaza intr-un mod pregnant in lumea caleidoscopica si pe cit de abundenta, pe atit de inegala a autorilor si lucrarilor despre comunicare. Titlurile cartilor sale sint o de autentificare a unui autor prolific, dar inzestrat cu o vocatie exceptionala a sintezei: Towards a Sociology of Mass Communications (1969); Sociology of Mass Communication (editor) (1972); Communication Models (impreuna cu S. Windahl, 1982); Mass Communication Theory (1983, 1992); Media performance (1992) s.a.Cartea de fata, Communication, ilustreaza cit se poate de bine autorilor careia ii apartine Denis McQuail. O specie, trebuie sa accentuam, nobila, pentru ca este vorba de spirite si de ginditori care fac sa progreseze cunoasterea sintetizind-o si contribuind la organizarea arhitecturii conceptuale si paradigmatice a unei stiinte, la consolidarea statutului intelectual si institutional (universitar-academic) al unei discipline si mai ales la formarea profesionistilor acesteia. Este clasa celor care definesc si ilustreaza nu o scoala stiintifica, un curent sau o teorie, ci o disciplina in ansamblul acesteia. Si cum sociologia comunicarii este o disciplina tinara - constituita in a doua jumatate a secolului nostru la intersectia sociologiei, psihologiei, stiintelor si filosofiei limbajului, stiintelor comunicarii, teoriei informatiei si ciberneticii - sintezele sale il asaza in galeria celor care, intr-un mod specific, pot fi considerati ca fondatori ai acestui domeniu stiintific, indeosebi in ceea ce priveste Sociologia comunicarii de masa.Comunicarea ne arata modul, as spune exemplar, in care un autor profund si original raspunde la doua sfidari: una este aceea a scrierii , adica a scrie despre fenomene si despre situatii in care lipseste hiatusul, distanta dintre experienta traita si cunoastere (Steven Connor), McQuail facind in lucrarile sale a comunicarii (de grup, organizationale, de masa) si a cercetarilor respective; a doua este cea a evitarii capcanelor enciclopedismului si etalarii ostentative a eruditiei (o virtute cu fata de viciu, cum spune un psihanalist contemporan), a incifrarilor pseudo-savante, dar si a didacticismului facil si simplificator. Cred ca este adevarat ca majoritatea cartilor sale, inclusiv aceasta, s-au nascut direct din preocuparile sale didactice (cum spune despre sine Northrop Frye), mai curind decit din cele de cercetare. Cartilor lui McQuail li se potriveste aprecierea ca sint sinteze preocupate, in primul rind, de teoretice si metodologice ale Sociologiei comunicarii si nu atit de a produce un spor concret de cunoastere intr-un capitol sau intr-o problema anume din cimpul atit de vast si inca miscator al acesteia (el avind, desigur, si astfel de contributii). Se pot deci scrie carti in acest gen , atunci cind dispui deopotriva de cultura savanta, de gindire originala si de simtul sintezei si al expunerii, dar mai ales de generozitatea idealista a savantului care se daruieste teoriilor altora si disciplinei stiintifice pe care o cultiva, mai mult decit expunerii si dezvoltarii unei teorii proprii.
|
)
