Dl. Neagu Djuvara a facut „ravagii" in lumea universitara ieseana, in primavara lui '91, in cele doua saptamini de cursuri tinute la Vacuitatea de istorie a Universitatii „Al. I. Cuza". Poate ca si libertatea, ca atitea altele, se invata. Este ceea ce am fost tentat sa retin, in primul rind, din expunerile domniei-sale. Aceste expuneri au fost niste exercitii de libertate pentru cci care le-au urmarit. Neagu Djuvara este un jurist si un filolog cu vocatie autentica de istoric, de mare istoric. Numai ca, daca mentorul sau, Alexis de Tocqueville, a scris „Despre democratie in America", dl. N. Djuvara a tinut sa ofere cai practice de reintronare a democratiei in Romania.
Dl. Sorin Dumitrescu — pictor cunoscut si recunoscut — este, probabil, urias in tot ce face. Daca as scrie aici ca este un adevarat teolog, stiu sigur ca asta l-ar supara. De aceea, chiar asta scriu: Sorin Dumitrescu, pictor roman contemporan, este intr-adevar un teolog. Un recent interviu pe care i l-am luat d-lui Sorin Dumitrescu, si care a fost publicat de „Romania literaran, a provocat reactii dintre cele mai diverse, foarte puternice Numai in revista „) Contrapunct" au fost tiparite patru replici ale unor semnatari diferiti. S-a intimplat ca, pe aceeasi pagina chiar Sorin Dumitrescu sa fie etichetat drept genial (Dan Stanca) si ridiculizat cu abnegatie (Alex. Leo-Serban), Numai ca semnatarul tentativei de ridiculizare face „gresealau sa i numeasca, in acelasi articol, pe Sorin Dumitrescu drept „Nae lonescul generatiei ti- nere" ceea ce-i, deja, un omagiu nemaipomenit, pentru ca — veti vedea — pictorul si teologul nostru are o mare admiratie fata de Nae lonescu. Ca atitia alti intelectuali de marca, de fapt, Sorin Dumitrescu e un om blind (cu oarecari puseuri navalnice), delicat in mat tot timpul vietii sale, un urias generos cu infinite nuante. E adevarat, are si un defect notoriu: este (prea) inteligent. Inteligenta sa ii impune uneori intoleranta fata de tot felul de gogomanii care se petrec in jurul nostru. Iar daca unii apropiati nu spun vorbele cele mai bune despre domnia-sa, desi le merita, este poate pentru ca dinsii au sarit peste cal si au fost neatenti la nuante, incercind sa-i smulga lui Sorin Dumitrescu ceea ce nu era dispus inca sa le ofere: prietenia. Cu Sorin Dumitrescu, trebuie sa ai rabdare. Pentru ca oamenii temeinici, nu ti se livreaza neconditionat, dupa superficiale intilniri intelectuale; daca te grabesti si confunzi locul in care te afli, isi intorc, politicos, de la tine, fata. Nimic mai mult, dar nici mai putin! Si, din acest moment, intra in scena corul detractorilor.
Convorbirile de aici cu Andrei Plesu se constituie, in citeva fragmente ale sale, intr-un soi de replica sui-generis data convorbirii cu Sorin Dumitrescu. Cei doi vechi prieteni — Andrei Plesu si Sorin Dumtirescu — trec printr-un moment de „relaxare" a relatiei lor. Ca in orice prietenie, se consuma acum un moment mai putin fast. Trecator, in mod sigur. Cartea aceasta le da inca o data prilejul de a se contempla (nu numai prin pozele lor) alaturi! Oricum, in veac sint alaturi, chiar daca uneori, intimplator, declara altceva. Andrei Plesu da voie existentei sa-l surprinda, sa-l seduca, doreste sa se lase surprins si sedus — nu inchide acrit lumii caile de acces in lumea (-i) proprie
|
)
