Eu, gandacul este un roman-fabula. Unul modern, in care fantezia se contopeste cu realitatile tot atat de aiuritoare ale societatii romanesti. Banalul cotidian ce invaluie totul cu un epic neobosit isi dezvaluie capacitatile de a se invecina absolut firesc cu cele mai neobisnuite situatii. Neverosimilul devine foarte posibil, iar normalitatea se afla intr-un iluzoriu continuu. Unul mai degraba intuit de cititor, dar de neatins. Personajele sunt cat se poate de credibile si, oarecum, familiare. Iar sirul lor defileaza intr-un tropait zgomotos si zglobiu, manat de variate si atat de diferite motivatii. Toata lumea prezenta in aceasta carte are o tinta precisa iar motivatiile tuturor sunt unele de sorginte neaparat superioara, de la portarii facultatii pana la decanul acesteia si de la menajera autorului pana la tinerii vecini cu inalte nazuinte intelectuale. Tot acest elan general se impotmoleste insa in tot soiul de neputinte, neajunsuri si ghinioane, cu atat mai comice cu cat aspiratiile sunt mai incrancenate. Insa totul ajunge la marele conflict. Cel pe cale sa izbucneasca intre gandaci si oameni. Nu-i vorba de un razboi teribil intre specii, ci de o si mai ampla sursa de umor. Mai ales ca gandacii vadesc mult mai multa intelepciune decat adversarii lor umani, fiind condusi cu eroism si judiciozitate de universitarul-povestitor. Care, evident, va povesti totul cu deplina onestitate si rigurozitate stiintifica.
|
)
