Istoria este un domeniu aparte al cunoasterii. Obiectul sau nu exista, nu mai exista. Istoria apartine trecutului iar omenirea traieste intr-un vesnic prezent. In fiecare moment al evolutiei sale, ea porneste de la o mostenire, dar scrie mereu pagini noi, cu o caligrafie in continua transformare.
Pentru prezentul caruia ii apartine istoricul, trecutul nu mai persista decit prin izvoare, scrise sau nescrise. Dintre ele, cele dintii reprezinta principala sursa pentru reconstituirea istoriei. Uneori documentul scris a fost chiar absolutizat, mai intii prin delimitarea istoriei propriu-zise de preistorie, apoi prin proclamarea izvorului scris ca unica modalitate de cunoastere a trecutului: () era principiul enuntat de pozitivisti spre 1900, urmat in general si de istoricii de mai tirziu, chiar atunci cind nu-l proclama explicit.
In reconstituirea istoriei trebuie avute in vedere toate categoriile de documente. Cele nescrise (realizari materiale, imaginative sau sonore) pot inlesni o mai buna apropiere de trecut prin contactul direct cu productiile acestuia si prin sugestiile pe care le ofera. Ele se adreseaza insa mai mult intuitiei decit cunoasterii propriu-zise. Dialogul real cu trecutul se poate realiza doar prin singurul sau mesaj explicit - documentul scris. Acesta este nu numai punctul de plecare al cercetarii istorice, ci prezinta si avantajul ca nu se modifica odata cu interpretarea. Ce-i drept, dezvoltarea istoriografiei permite sesizarea unor intelesuri noi, a unor raspunsuri la intrebari nepuse anterior, dar documentul ca atare ramine neschimbat cu toate progresele obtinute in editarea sa critica.
Pornindu-se de la virtutile documentelor a existat uneori tentatia de a se considera ca singura modalitate viabila de reconstituire durabila a istoriei ar fi simpla lor juxtapunere. O asemenea solutie intruneste insa toate conditiile pentru a ramine utopica. Documentele scrise prezinta incontestabile avantaje, puse in valoare in aproape intreaga evolutie de doua milenii si jumatate a istoriografiei. Aceeasi evolutie a scos in evidenta insa si imposibilitatea suprapunerii documentelor peste intreaga istorie.
Documentul ofera o prezentare selectiva a trecutului. Selectia este operata mai intii in timp si spatiu. De o bogatie greu imaginabila astazi, documentele scrise devin din ce in ce mai putin numeroase, ajungind chiar sa se rarefieze pe masura ce investigatiile istoricului coboara tot mai mult in trecut; acesta ajunge chiar, uneori, pentru perioade indepartate, sa incalce vechiul si sfintul principiu ca (testis unus testis nullus) si chiar sa emita ipoteze pentru chestiuni asupra carora nu dispune de nici o informatie scrisa. Pe de alta parte, harta documentului scris este extrem de inegala; petele ei albe, covirsitor majoritare multa vreme, s-au redus treptat, fara a dispare insa complet nici astazi, cind se mai intilnesc locuri unde alfabetul reprezinta inca o necunoscuta; chiar acolo unde acesta a patruns mai demult, frecventa intrebuintarii sale este extrem de inegala.
|
)
