Scriitorul exista in numele vietii sensibile, a ideii de om concret. Scrisul apara principiul individualitatii. Una din ratiunile de a fi ale literaturii e si opozitia la depersonalizare si masificare. Puterea reprezinta o lume a abstractiunii si procentualului in care viata se reduce la cifre, rubrici, coduri, sigle, fisiere, rapoarte si modele de laborator. Puterea gindeste statistic si pozitivist. Puterea percepe matematic si mecanic, in timp ce scriitorul vede concretul existentei, pregnanta vietii cu toate detaliile ei simptomatice, semnificative. Scriitorul priveste lumea cu ochii larg deschisi, cautindu-i ineditul, specificul, sunetul particular. Puterea face eforturi de a recunoaste realitatea fierbinte in cenusiul propriilor sale proiectii ideologice. In mentalitatea puterii omul e un element abstract al unei multimi. Pentru ea, omul nu e nici macar o umbra sau un personaj, ci o entitate numa- rabila. Puterea e condamnata prin chiar esenta functionarii sale sa nu vada viata. Or, ce-i contesta scriitorul e tocmai acest drept la orbirea implacabila. Ce inseamna, in fond, faptul ca romancierul face, prin opera sa, concurenta starii civile? Nu este vorba aici de concurenta, ci de descalificare. Scriitorul discrediteaza starea civila din dosarele puterii. El neaga universul statistic si arata tocmai ceea ce se poate vedea, auzi, pipai, imagina. Prin cartile lui Rabelais. Cervantes, Tolstoi, Proust, Dostoievsky Musil, pot fi astazi citite epoci intregi.
Imperfectiunea puterii legitimeaza, de fapt, existenta scriitorului. Teoretic, orice putere ar trebui sa aiba nevoie de scriitori, care, desi aflati in afara fortei ei de Atractie, ii suplinesc acesteia deficientele. In realitate insa puterea nu-si poate accepta propriile-i defecte congenitale si arunca vina pe altii. Astfel, scriitorul poate deveni in ochii ei un indezirabil, un anarhist si un desta- tulisi tor, cind nu de-a dreptul un retardat mintal sau un exaltat neinstare sa inteleaga situatia istorica, realitatea obiectiva, imperativele unei epoci sau chiar ale unui regim. Puterea vrea sa dea iluzia ca ea stie in orice clipa care e situatia, cind e momentul, cum trebuie procedat, ce are rost si ce nu.
Puterea simuleaza, isi face jocurile, controleaza informatia, stabileste legi, manipuleaza colectivitati, se face frate cu dracul cind e de trecut vreo punte, puterea minte cu nonsalanta, isi ride in barba, mistifica, educa, ameninta, vorbeste tot timpul despre democratie, intretine psihoze, isi apara pozitiile atit de greu cistigate. Dar scriitorul? Toate aceste mult prea omenesti formule de supravietuire lui ii sint straine. Si atunci cum sa fie el acoeptat?
|
)
