Perspectiva autorului asupra tolerantei exprima o experienta personala in contextul multicultural american. De aici, preocuparea lui Walzer de a aborda toleranta ca atitudine si tolerarea ca practica, ambele menite sa faca posibila coexistenta pasnica a grupurilor cu identitati, istorii si modele culturale diferite. Diversitatea modelelor culturale sugereaza o abordare contextual-istorica si procedurala si nu una generala, bazata pe un argument filosofic sistematic, manifest exprimat. .Studiul lui Walzer confirma experienta istoriei, dovedind ca nu exista o singura forma de organizare politica, universal valida, pentru asigurarea tolerarii; nu exista principii care sa guverneze toate regimurile de tolerare, indiferent de circumstante, doar in numele unui set de aranjamente politice si constitutionale. Aceasta nu inseamna, desigur, acceptarea unui relativism fara limite. Ideea relativitatii si contextualitatii nu presupune abandonarea exigentelor morale si nici caderea intr-un descriptivism plat. Optiunile trebuie facuta in cadrele eticului si ale teoreticului. Problema nu este a limitelor tolerarii, ci a intinderii acestora. Evaluarea diverselor regimuri de tolerare presupune compararea diferitelor reglementari institutionale si de ordin etatic prin care se statueaza relatia de tolerare. Studierea comparativa a relatiei de tolerare inseamna depasirea descriptivismului si testarea propriilor concepte, optiuni metodologice, explicatii si interpretari. Tocmai acest lucru il propune Michael Walzer: un exercitiu de filosofie politica pe tema coexistentei pasnice si a spiritului de toleranta, un exercitiu cu atit mai necesar cu cit in lumea in care traim, o lume a modernitatii tirzii sau, poate, chiar a postmodernitatii, asistam la multiplicarea diferentelor si a modurilor de viata si, din pacate, la cresterea alarmanta a intolerantei. in aceste conditii, punerea problemei tolerarii ca modus vivendi mi se pare mai mult decit oportuna.
|
)
