Purtand semnatura lui Isidore Ducasse, iar nu a dublului sau convietuitor in camasa de ganduri si de metafore, Lautramont, Poezii I si Poezii II reprezinta si astazi o provocare deseori apasatoare atat pentru critica si istoria literare, cat si pentru hermeneutica, multi exegeti limitandu-si discursul la note si observatii pe marginea decriptarilor practicate fie de editori profesionisti, fie de traducatori inspirati. Operele, in integralitatea lor seducatoare si, deopotriva, halucinanta, nu ingaduie o marja prea larga de manevre interpretative: inaintand poticnit, cu suisuri si coborasuri, mimetic, trudind sa exhibe fantasmele si temerile unui autor de atatea ori si pe nedrept respins de editorii in care investise nu doar propria, exagerata incredere, ci si finantele parintesti, discursul liric ducassian socheaza de asta data tocmai prin voita segregatie de ceea ce constituise anterior substanta scriiturii sale, in satanicele Canturi din intimitatea carora Maldoror avea sa se ridice impotriva romantismului epigonic si a romanelor sentimentaloide ori foiletoniste. Diferenta dintre cele doua tipuri de discurs este, la prima vedere, aproape schizoida: cum sa lauzi, sa eternizezi Binele, Frumosul, Adevarul, pilonii intelepciunii antice, atat de repede, la o distanta atat de mica dupa ce te-ai scufundat in Rau, in Grotesc, in Aparenta si ai devenit, cel putin in ochii nu prea incercanati de lecturi ai unor cititori de suprafata, un damnat la plagiatul fatal? Caci Poeziile vor fi publicate (sub forma unui volum dispus in doua fascicole) in iunie 1870 la Librairie Gabrie, asadar la nici un an distanta de momentul aparitiei Canturilor lui Maldoror pentru care tanarul sosit din provincie in metropola pariziana nu obtinuse decat, in cel mai bun caz, rau-voitoare comentarii inveninate venite din partea unor ciraci ai condeiului critic.
Livia Iacob
|
)
