Lucrarea de fata reprezinta componenta 'aplicativa' a unei episteme fundamentata pe noi perspective privind imaginarul. Pornind de la neacceptarea teoriilor moderne ale imaginarului, este reevaluata dezvoltarea universului cognitiv prin relatie cu modalitatea in care se construieste imaginea despre lume. Relativizarea cunoasterii la ima-ginea despre lume introduce in constructia epistemica elemente contextuale apartinand contextelor psihosociale, culturale, stiintifice intr-un 'stop cadru' ce reprezinta statu-quoul stiintific reflectat de un produs epistemic (carte, idee, formula matematica etc.), dar si evolutia inclusa in 'istorie'. In aceasta formula, relativitatea cunoasterii depa-seste limitarile de prim nivel specifice cunoasterii perceptive (ale 'simtului comun') si include componenta stiintifica cea mai profunda regasita in intregul univers stiintific, cum ar fi de exemplu cea din cazul abstractizarilor matematice.
In acest context este prezentata cenzura imaginarului stiintific la inceputul modernitatii (axata pe secolul al XVII-lea), cenzura ce surprinde toate aspectele imaginarului. Cartea surprinde o bucla de dezvoltare a imaginarului finalizata in cenzura acestuia si concretizata printr-o cenzura religioasa reprezentata de reforma, o cenzura meto-dica (realizata de Francis Bacon, Ren Descartes s.a), o cenzura metafizica (sustinuta, in primul rand, de Ren Descartes), o cenzura a imaginii asupra cosmosului (trecerea de la geocentrism la heliocentrism) etc. Toate acestea au constituit sursa modificarii de imagine specifica perioadei moderne. Anul 1600 reprezinta nu doar anul de cotitura intre secolul al XVI-lea si al XVII-lea, ci si unul simbolic prin cateva evenimente, dintre care cel mai relevant il reprezinta arderea pe rug a lui Giordano Bruno.
|
)
