Cafeaua, ceaiul, vinul. Iata bauturile pe care aproape un miliard de oameni le consuma zi de zi.
Dieteticienii declara ca nu sint necesare si, cu toate ca nici o lege din tarile dezvoltate nu le-a vizat, unii medici ar prefera sa le indeparteze dintr-un consum regulat, chiar moderat.
Similitudinile de conduita agricola ale celor trei plante ce dau bauturile respective sint mari. Aceste liane manifesta o exuberanta ce a frapat intotdeauna pe botanisti. Omul le-a domesticit din vremuri imemoriale, le-a plantat in rinduri, le-a taiat, pentru a controla mai bine cresterea lor, in perioada vegetativa, si recoltele lor. Cele trei produse nu vor merge la consumator decit dupa o degustare consacrata, in mai multe continente ale Pamintului, prin obiceiuri foarte vechi, al caror studiu paralel ar fi foarte instructiv. Valoarea de marfa a cafelei vine pe locul al doilea in schimbul mondial, imediat dupa petrol. Ceaiul si vinul au si ele un loc important.
Cind aceste produse sint prezentate la vinzare, apare clar ca atit cafeaua, cit si ceaiul sint capturate de grupuri comerciale ce au sedus cumparatorii cu ajutorul unei publicitati languroase, cu vagi aluzii tropicale. Pe planul audio-vizual, aceasta publicitate e un triumf. Ea da o imagine irezistibila a produsului insusi, daca filmul e turnat in sudul Frantei sau in Spania. Ea a prezentat in mod falacios cafele in miinile taranilor cu mustati lungi, ce-si rostogolesc priviri sumbre sub palariile lor largi. Acest lucru ajunge consumatorului, care se obisnuieste cu cafeaua, precum burghezia engleza cu ceaiul ei de la five oclock.
Dar nici un pamint [terroir] nu e evocat si realitatea e alta. O tacere olimpiana domneste in privinta culturii, a manipularii industriale si a preturilor cafelei in diversele stadii ale elaborarii ei. Aceasta tacere, aceasta uitare a oamenilor pamintului priveste in egala masura ceaiul, ariile lui de productie si oamenii lui.
Conform tezei anglo-saxone asupra marcilor proprii ale produselor alimentare, aceasta tacere asupra primei verigi a schimbului agricol contrasteaza in mod sigur cu bogatia de informatii referitoare la produsul vitei de vie.
De ce oare, spre deosebire de cafea si ceai, vinul este de 30 de secole in centrul unei adevarate epopei? De ce amintirea atitor oameni si institutii este legata de el? Are el tot atita ori mai mult viitor decit celelalte produse ale pamintului? Si daca are viitor, prin ce mijloace noi trebuie sa i se asigure productia si valoarea lui de cultura?
|
)
