S-a susţinut cu temei că filosofici lui Bergson se sprijină pe viziunea sa asupra vieţii (Clara Dan, 1966). Dacă pīnă la el teoriile cunoaşterii se nutreau din generalizările oferite de ştiinţele exacte - īndeosebi matematica şi fizica - autorul unei autentice Mfilosofii a vieţii" īşi consolidează concepţia cu esenţialul concurs al ştiinţelor biologice. Ceea ce i se pare demn I de preluat īn filosofie, din marele spectacol al vieţii, este sugestia creaţiei spontane, imprevizibile, deci libere. Dar conceptul din urmă nu aparţine doar filosofiei, ci deopotrivă sociologiei şi esteticii. In Evoluţia creatoare autorul constată cu argumente ştiinţifice şi filosofice că problemele referitoare la dezvoltarea lumii vii sīnt doar parţial soluţionate prin mecanicismul determinist, de esenţă materialistă. sau prin finalismul radical, de tendinţă spiritualistă. Şi atunci bergsonismul apelează la o soluţie sintetică, anticipată īn dialectica hegeliană. prin care determinismul evoluţionist e văzut ca o tendinţa, ca un imbold ce include echilibrul intre necesitate şi libertate: Conştiinţa este liberă prin esenţa ei; ea este īnsăşi libertatea", spune autorul in finalul capitolului III şi conchide, cu privire la īnştiinţa: Ea va percepe libertatea sub forma necesităţii". Iar īntr-un Cuvīnt īnainte la Materie şi memorie, Bergson apelează la concepţia bunului simţ " cīndprecizează: Ne-am prvpus ca obiectiv al primului capitol să arătăm că idealismul şi realismul sīnt două teze la fel de excesive... Materia, pentru noi. este un ansamblu de imagini. Şi prin imagine īnţelegem o anumită existenţă care e mai mult decīt ceea ce filosoful idealist numeşte o reprezentare, dar mai puţin decīt ceea ce filosoful realist numeşte lucru Adică, definind realitatea, el doreşte să se situeze la mijloc de drum " īntre idealism şi materialism, īn spiritul gīndirii omului obişnuit. De aceea ni se pare foarte exactă conceperea operei lui Bergson ca īncercarea unei noi sinteze īn cīmpul metafizicii spiritualiste, inspirīndu-separţial din mişcarea romantică, dar continuīnd şi precizīnd sensul principal antiintelectualist al neospiritualismului francez (...) care s-a afirmat īncă din ultimele decenii ale veacului trecut, şi al gnoseologismului modern, interpreted noile rezultate ale dezvoltării biologiei" (Al. Boboc, Fiiosofia contemporană, 1995). Revenind la Evolutia creatoare, se impune precizarea că ceea ce īl fascinează pe autor este momentul libertăţii creatoare de nou īn evoluţia speciilor. El consideră că fenomenele naturale şi deopotrivă actele gnoseologice ar sta sub semnul spontaneităţii contingente, nu al cauzalităţii. MRolul vieţii, spune autorul īn capitolul II, este de a introduce nedeterminarea īn materie. Nedeterminate, imprevizibile... sīnt formele pe care viaţa le-a creat īn pas cu evoluţia sa... Tot mai nedeterminate, vreau să spun din ce īn ce mai libere
|
)
