Sub girul hermeneuticii practicate de Vasile Lovinescu, s-ar putea justifica, poate, alăturarea numelui său de ccl al lui Mircea Eliade. Dar şi o raportare de acest gen pare hazardată, nerezistnd unei cercetări atente. Cu att mai mult cu ct nsuşi cel evocat - falticcncanul - se eschivează a o accepta necondiţionat, dincolo de respectul şi consideraţia reciproce. Diferenţele snt mai mari şi mai vădite dect afinităţile. De altfel, şi Eliade judccă aspru stilul practicat de Guenon şi emulii săi (printre fideli fiind şi Vasile Lovinescu). O facea n Jurnal, de plidă (Cărţile pe care le scriu eu snt destinate publicului dc azi, nu iniţiaţilor...), contrapunnd schematismului şi profetismuhii guenonist opţiunea pentru rigoare şi probă. Ilermeneutul savant se delimitează de cel speculativ; istoricul religiilor de cel al iniţierilor nocturne. ntr-un anume sens, a-l evoca pc Vasile Lovinescu istoricul nu nseamnă doar a glumi n chip neinspirat, ci şi a-i atribui o povară, fară doar şi poate incomodă. Şi totuşi despre o istorie ne vorbcsc scrierile sale c drept, alta dect cea ştiută, a cuvntărilor politicianiste şi a manualelor de şcoală. De altfel, cum am văzut, iscusitul simbolog suspectează oficialul, seriosul şi evidentul, sforţndu-se la orice pas a le dovedi precaritatea. Istoria oficială este aceca pe care o scriu nvingătorii, glossa n ton cu Vasile Lovinescu unul din personajele semiotizate dc Eco n al său Pendul... O fac cei robiţi vremurilor. Astfel citită, ea ni sc arată ca suită a deposedărilor şi ţesăturilor pe faţă. Există şi alta? Sau altele? Fiecare ntlnire cu Vasile Lovinescu pare să confirme - inclusiv cea de faţă, nsumare a ctorya exerciţii hermeneutice, viznd autori şi semne din literatura cultă. n ce măsură autorii mari - şe T ntreabă Vasile Lovinescu , autorul cartii Incantatia singelui , - snt susceptibili a fi participat efectiv la desfă-şurarea unor scenarii oculte, regizate discret de o instanţă non-umană? Şi-au asumat ei de bună voie rolul sau, dimpotrivă, au fost agenţii inconştienţi, neresponsabili, ai unui joc măsluit, pus la punct fară voinţa şi ştiinţa lor? Cum s-ar mai putea afla adevărul, cnd acesta pare năpădit de prejudecăţi şi acoperit de taină, iar semnele fi indirect mărturisitoare - ni se dezvăluie rar şi n veşminte paupere? Ct de real şi consistent este capitalul iniţiatic al lui Creangă, Eminescu, Asachi, al lui Mozart sau Meyrink? Este Povestitorul cutia de rezonanţă a Poetului, sau invers? Cine preia şi cine predă? Fac parte dintre aleşi sau nu? Judecata lui Vasile Lovinescu se vrea fară greş şi perfect motivată; ea se circumscrie unei supoziţii iniţiale, nelămurite, urmnd ca demonstraţia ulterioară să confirme. Plauzibilul este cştigat treptat, n jocul argumentelor, meti-culos construite n tipar geometrie. Speculaţia - cnd e bine nfrnată - capătă suficientă rigoare. Uneori nsă, tocmai surplusul acesteia din urmă reuşeşte să convingă mai puţin. Convingerea nsă, n cazul herincncutului nostru, nu este dată neapărat de silogismele teoreticului, ct de recu-noaşterea unei simpatii ascunse, care leagă lumea prezentă, de o alta, misterioasă, ferită de curiozităţi profane.
|
)
