In aparenta, tratatele care pun capat primului razboi mondial pecetluiesc definitiv soarta continentului european. Pe ruinele imperiilor autoritare si autocratice ce au facut parte din istoria europei timp de secole , democratia pare sa se instaureze peste tot, fie sub forma republicii dupa modelul francez, fie a monarhiei constitutionale dupa modelul englez.
In realitate, razboiul a introdus in Europa fermentii dezechilibrului care fac ca ruperea de universul acelei Belle Epoque sa fie mult mai profunda si definitiva decit si�o inchipuiau europenii. Mutatiile de ordin economic, politic, institutional, mental si chiar estetic, provocate de marile traumatisme din 1914-1918, vor cintari greu in evolutia continentului.
Acestea actioneaza mai intii prin deprecierea modelului de democratie liberala, careia i se opune curind o noua forma de stat autoritar aparut din noile realitati, . In varianta sa comunista sau fascista, acesta se dezvolta profitind de crizele care zguduie Europa si care pentru multa lume reprezinta o mostenire a primului conflict mondial. Ambele pretinzind ca se trag din democratia liberala, provocind in schimb puternice miscari care se opun pericolului pe care ele il reprezinta, comunismul si fascismul duc intre cele doua razboaie o lupta indirjita unul impotriva celuilalt. Dar principala victima a infruntarii dintre ele este democratia aflata in regres, considerata drept un regim vlaguit si invechit, depasit de noile probleme pe care le ridica continentul. Iar inlocuirea sa pare sa si�o asume un fascism, care in mod hotarit, are vintul in pupa. Nimic nu pare sa se opuna ascensiunii nazismului hitlerist, in ciuda tratatelor si principiilor de drept, intreprinde la sfirsitul anilor treizeci cucerirea unui intreg continent supus curind asprimii si atrocitatii impasibile ale unei bazate pe rasism, apoi pe genocidul . Inca o data, realizarea unificarii continentului european trece printr�o cucerire hegemonica ce impune o dominatie necrutatoare care are la baza imbinarea tehnicii moderne cu intoarcerea la barbarie.
Pentru a scoate Europa din cosmar, nu va fi nevoie de nimic altceva decit de un al doilea razboi mondial. Dar cu ce pret! In 1945, tarile europene inceteaza sa mai fie actorii principali ai istoriei si nu vor mai reprezenta decit o miza in infruntarea dintre marile puteri invingatoare si dintre regimurile pe care acestea le sustin. Conflictul dintre democratiile liberale si fascism este inlocuit cu cel dintre democratiile liberale si comunism, iar timp de o jumatate de secol, infruntarea dintre cele doua sisteme situata chiar in inima continentului, opune Europa Occidentala devenita anexa Statelor Unite, Europei Orientale, vasala a sovietic, putere jumatate europeana, jumatate asiatica. Si acest conflict dintre blocuri, chiar daca nu devine niciodata militar, timp de 45 de ani, va pune fata in fata intr�o infruntare nemiloasa sisteme economice, proiecte sociale, conceptii despre lume si chiar culturi antagonice. Este adevarat ca mecanismul implacabil al confruntarii dintre cele doua Europe tinde sa mai slabeasca dupa anii cincizeci. In timp ce europenii din Vest incep o lenta si anevoioasa evolutie spre o unificare benevola si progresiva, tarile din Europa de Est, aparent supuse unui sistem rigid si imuabil, opereaza treptat o metamorfoza secreta dar foarte concreta.
Si va trebui sa asteptam anii 1989-1991 pentru ca sfirsitul acestei confruntari istorice al carei teatru a fost Europa, sa inceapa sa se contureze. Dupa ce a pierdut razboiul economic declarat liberalismului, blocul comunist sufera o brutala dezintegrare, o prabusire in lant a regimurilor care, de aproape o jumatate de secol, se mentineau prin forta, punind in evidenta pasionanta problema a destinului unui continent din nou stapin pe viitorul sau, vazut pentru prima data in istorie, ca unul organizat in jurul acelorasi valori.
|
)
