Sa ne imaginam ca, ignorind cu desavirsire existenta unei deja manifeste lumi adamice, o maimuta oarecare s�a straduit si a reusit sa se prefaca in om. Cum se va fi intimplat in fapt acest act de , iata o intrebare la care numai Dumnezeu ar putea cu adevarat raspunde. In ceea ce ne priveste, putem formula totusi raspunsul la o alta intrebare si anume: sa fi reprezentat pozitia verticala si inventarea mersului biped, disparitia cozii sau a blanii, opozabilitatea degetului mare de la mina sau dezvoltarea peste masura a creierului atributele decisive ale umanizarii antropoidului in discutie? Cu siguranta ca nu. Academic vorbind, esenta existentei umane se intemeiaza pe competenta omului de a opera cu semne; sau, cu alte cuvinte: constituirea functiei semiotice � prin care homo significans a devenit capabil sa dea sens lumii exterioare si interioare lui, utilizind in maniera simbolica primele sale reprezentari mentale � a reprezentat momentul in care granita animalitatii a fost efectiv depasita. Abia depasirea acestei granite a fost urmata de aparitia complexului de trasaturi prin care in mod obisnuit omul este caracterizat: competenta de a gindi si de a vorbi, de a crea unelte si produse spirituale, de a se juca cu propriile�i creatii etc. Sa remarcam insa ca atributele de sapiens, loquens, faber, ludens etc. � mobilizate predominant in sensul progresului uman, au fost consecvent dublate de atitudini antientropice, distructive pentru specie. Asemenea atitudini decurg din pervertirea a unora dintre instinctele fundamentale, de supravietuire (instinctul de perpetuare a speciei, de hranire, de agresiune si de aparare, pe de o parte, instinctul ierarhiei, al puterii, al coexistentei de grup, pe de alta parte) mostenite de om de la stramosii fara de constiinta, instincte carora li s�au asociat forme cu totul inedite. Pentru satisfacerea acestor transnaturale instincte , omul si�a rafinat pina la rang de arta o competenta pe care animalul se pare ca nu o are: aceea de a trada.Abia din acest moment inainte istoria animalului devenit om incepe sa se suprapuna cu istoria biblica a existentei edenice, avind drept moment de dramatica tensiune tradarea arhetipala: inselarea increderii lui Dumnezeu prin incalcarea de catre primii oameni a poruncii de a nu se infrupta din marul interzis. Din momentul , semnele binelui si ale raului n�au mai putut fi despartite cu fermitate de fiinta umana, ancorata tot mai mult intr�o istorie pentru care timpul si locul au inceput sa dobindeasca dimensiuni adesea strivitoare.
|
)
