Traim in jungla grea si miraculoasa a cartii. Din care cei cuminti rup un lastar; in care necumintii haladuiesc pentru totdeauna unei vieti.Semnele pindesc in hatisuri primordiale, ne vineaza, trec mortal prin noi, dincolo de noi, cu toata cohorta de schingiuitori ai lemnului intru carte: padurari, fabricanti de hirtii si cerneluri, scriitori, editori, tipografi, librari, bibliotecari. n fiecare carte e rastignit un pom. O rastignire infinita toate cartile vremurilor.Je sme tout vent. Hlas, mes chers livres Larousse! Din viclenele tomuri, nu bate nici un vint. Ele atrag, aspira, senvaluie in cetoase fronturi centripete. Cei ce nu le rezista sint damnati sa coboare in arenele bibliotecilor, unde vorba te duce, seduce, e agresiva, provocatoare, persuasiva, ademenitoare. Fascinanta.Orice biblioteca e o istorie a cartii; in orice biblioteca e macar o Istorie a cartii.Cea pe care o am de citva timp pe masa, Historire du livre de Albert Labarre, intra fara preliminarii in definitii si sentinte, ceea ce edifica asupra structurii sale tehnice, documentare, elevat didactice; e o carte pe care nimeni nu va plinge. Poate unii vor ofta. Vom vedea mai tirziu de ce. Deocamdata sa recunoaste, o data cu cercetatorul, ca aparitia unor asemenea studii, baleind, cu penelul ori cu instrumente taioase, ariile istorice, geoculturale, accesibile unui anume autor, va insemna, dincolo de orice pretentii de exhaustivitate, emiterea de mesaje regionale.O data sfirsita Introducerea cu cele citeva acorduri pe definitii posibile ale acestei imposibile nascociri umane, cartea, si cu avertismentul ca avem in fata un compendiu Istoria lui Albert Labarre, din Orientul nestiut, capitol cu capitol, trece Bosforul, o ia catinel si doct spre Occident, pentru a nu mai privi la est de Alpi, decit prea arar. Acum vreo douazeci de ani, unii eram fericiti ca aveam in mina o carte buna occidentala; azi am vreao la fel de buna, dar sa se documenteze nitel si despre noi. Ori vina e in alta parte?Ca scrierea sa fi aparut mai intii, sau numai, in Asia, poate fi un poncif ca altele. Semnele au devenit necesare, si necesarmente au aparut, oriunde comunitatilor primitive li sa facut lehamite de riscurile barbariei jafului si sau dedat negutatoriei; asta a implicat de indata evidente, contabilitate, fiscalitate, rabojuri. Asadar privesc, nu fara oarecare neliniste, constructia unui alt poncif, caci e in taietura cea mai clasica sa presupui:
|
Continuitatea (si adesea inertia) institutiei universitare nu trebuie sa ascunda faptul ca ea s-a transformat radical de-a lungul secolelor. Cautarea unei definitii a universitatii, prinsa intre tautologie ("universitatea este ceea ce se numeste prin ea insasi universitate") si anacronism, trebuie sa cedeze locul unui studiu diacronic, si chiar discontinuu, puternic ancorat in marile evenimente ale istoriei generale. Tocmai acest lucru am facut in lucrarea de fata unde vor fi studiate, succesiv, vechile universitati, in primul rind cele europene, ale Evului Mediu si ale epocii moderne (capitolele I-IV scrise de J.Verger), apoi cele din secolele XIX si XX (capitolele V-VI, autor Ch.Charle).
|
)
