In spatiul pe care il locuim, amestecul de neamuri si credinte a tins de mult catre o limita ultima. E greu sa vorbesti de semintii intr-atit distincte incit sa irumpa prin forme de spiritualitate absolut ireductibile. Dar nici nu s-au pierdut toate in vreo fericita alchimie istorica a spiritului. Cele patru directii cardinale pot fi recunoscute suficient in acest amestec etnic, dominind alternativ peisajul mental si simbolic. Lumea romana si cea bizantina, cea slava si cea nordica au provocat schimbari neasteptate in aceasta alternanta, dindu-i adesea forma unui vertij istoric. Iar exta2ele temporale au ajuns uneori sa se suprapuna ori sa se inverseze: indreptarea spre viitor a unui interval tine totodata in ascuns teama de ceea ce urmeaza a se petrece si intoarcerea catre un timp arhaic; iar parcurgerea lucida a prezentului se vede usor subminata de utopii despotice si de simtul tenebros al fatalitatii.
Sub un astfel de amestec al fluxurilor temporale, mintea cade lesne in frivolitate si nepasare. O anume usurinta in fata vietii, cum ii spune VULCANESCU (1944, 42), devine cu timpul stare normala. Existenta fiind pentru el un joc de posibilitati, si omul avind aici oricind recurs impotriva vicisitudinilor existentei concrete prin aceasta conversiune in virtual el nu mai ia lucrurile de aici prea in serios. Va fi nepasator, neatent, necalculat, surizator, fara griji si increzator in Dumnezeu, in lucrurile mici ca si in cele mai grave". Tinde atunci, din cite inteleg, catre o valorizare carnavalestii a esecului. Lumea e resimtita ca o vasta fabula, cu masti ce nu mai ascund nimic altceva decit reflexul unei vesnice disimumulari. Inaintarea mascata (Descartes), jocul adecvat in a- ceasta reprezentatie dramatica duce dincolo de golul dezastruos a! Timpului. Este ceea ce omul de aici numeste insotirea cu diavolul pina ce puntea peste prapastie pare a fi trecuta.
|
)
