Pentru a intelege Jurnalul lui Vasile Lovinescu este mai intii necesara o situare a lui in biografia si opera scriitorului si apoi o evaluare a lui in plan spiritual, lucru pe care vom incerca sa-l facem nu numai in raport cu paginile tiparite, ci si cu opera ramasa in manuscris.
Situarea Jurnalului trebuie sa tina seama de citeva puncte de reper esentiale in biografia spirituala a lui Vasile Lovinescu.
Intr-o perioada, aceea a anilor 30 (scriitorul s-a nascut la Falticeni in 1905), odata cu formarea sa intelectuala sub influenta operei lui R. Guenon si cu afirmarea propriei vocatii, Lovinescu incepe sa scrie in revistele timpului articole de informare despre esoterism, initiere, mistica, mit, simbol, etc., toate gravitind in jurul acelei sanathana dharma care constituie legea perena a omului si a lumii. El introduce, astfel, printre putinii in cultura romaneasca, probleme specifice ale gindirii traditionale, care se regasesc si intr-o parte din opera lui Mircea Eliade. Dar in timp ce Eliade priveste lucrurile din afara, bazat pe vasta sa eruditie si pe datele strinse in voiajul indian, Lovinescu le priveste din interior, ca unul ce urmarea nu numai o cunoastere teoretica, ci si drumuri spirituale afective, atit pe caile Athosului (1935), dar mai ales pe cele ale initierii in tariqa alauita din Elvetia (1936). Eliade este poate , dar V. Lovinescu e . Scrisul lui Lovinescu a urmarit in primul rind definirea si delimitarea esoterismului traditional de numeroasele contrafaceri ocultiste, teosofice etc. si apoi situarea traditiei romanesti in perspectiva traditiei universale. El abordeaza in acest scop probleme de geografie si istorie mitica a Daciei, de hermeneutica simbolica a folclorului (basme, balade, colinde etc.), toate reunite, pentru prima data, in lucrarea La Dacie Hyperboreenne, publicata in mai multe numere din revista Etudes Traditionnelles (1936-1937), care aparea la Paris sub indrumarea lui R. Guenon. Anii 30 au fost ani de cautari febrile dar lucide, de disolutii si structurari, de participari si separatii, care au deschis o cale de cunoastere si realizare efectiva a unui om despre care se poate spune ca .
Odata cu razboiul, cu bulversarile istoriei din anii 40, V. Lovinescu isi intrerupe scrisul, nu insa si adincirea pregatirii sale spirituale care se va concretiza in anii 50 intr-un grup initiatic pe care-l va conduce cu perseverenta si rigoare. Vor fi ani de insingurare, dar de puternica traire interioara.
Urmarind transmutarea psihicului in spiritual, in paralel cu sacralizarea vietii cotidiene si cu detasarea de lumea profana, telul de atins va fi neincetat acel , prin trecerea de la eu la Sine, de la omul reflexiv la omul pneumatic.
La sfirsitul anilor 50, el intemeiaza un alt grup, de asta data de studii si meditatii traditionale (sub semnul fraternitatii lui Hyperion, din care au facut parte si semnatarii acestor rinduri), cu care va adinci cunoasterea intelectuala a operei lui R. Guenon, a marilor spirituali din principalele traditii ale lumii, ca si a aspectelor simbolice din civilizatia noastra veche.
Dindu-si seama, o data mai mult, de gravele pericole pe care mersul descendent al istoriei le prezenta pentru valorile traditiei romanesti, Lovinescu se hotaraste sa treaca in scris citeva din aspectele simbolice ale acestei traditii, inainte de a se pierde, degradate si uitate de lumea moderna. Ceea ce marii culegatori de folclor si arta populara facusera in a doua jumatate a secolului al XIX-lea pentru salvarea fizica a depozitului traditiei daco-romane, Lovinescu va face pentru esenta acestor depozite, dezvaluindu-le sensul simbolic si spiritual. Daca, asa cum spuneam si in alta parte, folcloristii au , conform unei devize hermetice, Lovinescu a . Cu aceasta preocupare de fixare a fulguratiilor traditiei, el va incepe la mijlocul anilor 60 concretizarea principalelor sale scrieri. Desi publicate mult mai tirziu, din cauza opozitiei surde a ambiantei sufocante si ostile fata de lucrurile care o depasesc, Al patrulea hagialic (1981) si Creanga si Creanga de aur (1989) sint concepute si redactate intre anii 1965 - 1975. Impreuna cu eseuri din aceeasi plamada, majoritatea sint opere de exegeza simbolica a miturilor noastre stravechi sau a unor viziuni moderne, care redau sensurile unor lumi disparute sau pe cale de disparitie. Din acest punct de vedere, opera lui Lovinescu constituie o bariera in calea uitarii, pe care o lume atrasa de nesemnificativ o intinde peste chipul vechilor civilizatii.
Dupa jumatatea anilor 70, incepe in existenta lui V. Lovinescu nu numai o detasare de lume, care va culmina cu retragerea sa la Falticeni, din 1980 pina la moarte (1984), ci si o renuntare tot mai evidenta la scris, cu exceptia citorva eseuri si a unor publicate in ultimii ani in Convorbiri Literare. Aceasta izolare va fi corespuns desigur unei tot mai intense concentrari asupra meditatiei spirituale si a incantatiei initiatice. Dar aceste , dupa o expresie extrem-orientala, nu mai au nici o legatura cu domeniul public, nici macar cu cel individual, ci doar cu , care atinge Indicibilul.
|
)
