N-am certitudinea ca Dumnezeu exista, dar imi place sa cred ca
El exista, il postulez si ma caznesc sa cred in El. Altfel, simt ca ma
misc in haos si parca risc sa-mi pierd mintile tot cautind un punct
de sprijin absolut.
Asa, pendulind mereu intr-o incertitudine care nu exclude
existenta lui Dumnezeu, am posibilitatea in disperare sa ma
agat de El. Nu numai in disperare. Credinta intr-un Dumnezeu
(chiar ipotetic) credinta jucausa, capricioasa, cu discontinuitati,
cu intreruperi e de natura sa prilejuiasca mingiiere in confuzia si
promiscuitatea in care, altfel, adeseori ne e dat sa traim. O atare
nesustinuta credinta nu exclude unele mici si chiar mari bucurii.
Ma apasa si ma disloca pe zi ce trece mai mult sentimentul de
la ce bun? Sunt preocupat sa gindesc cutare lucru, sa fac o treaba
sau alta, sa dainuiesc intr-un fel folositor pentru mine sau pentru
altii. Am intrat intr-o perioada a vietii in care uneori ma trezesc
fara priza la toate cele ale vietii, fara elan, fara entuziasm. Ceea ce
fac, fac mai mult in sila. Las zilele sa curga pina la limita vietii
mele (credinta crestina, care ma locuieste, ma ajuta la asta), limita
de care ma voi lovi vrind, nevrind in ceasul Imi este din ce in ce mai limpede conditia de precaritate,
fragilitate si provizorat a omului.
Ma trezesc uneori in plina zi, dar si in miez de noapte, mirindu-ma
(parca un val, o ceata s-ar departa o clipa de pe ochi) ca sunt, ca
exist, ca si de tot ce se petrece in jurul meu si in mine, de ce vad,
aud, miros, de ceea ce pipai si asa mai departe. Ma mir si ma pierd
in nedumerire. Si, oricit as vrea sa inteleg ce se petrece cu mine,
pricep prea putin, aproape deloc. Dar, data fiind marea, persistenta
mea neintelegere pentru mai tot ce mi se intimpla, fata de mai tot
ce se petrece cu mine si cu altii, tare sunt ispitit sa ma las in voia
soartei. E adevarat ca oricum soarta si-a pus amprenta, as zice mai
bine ghearele, pe mine, dictindu-mi tot ce i se nazare, anulindu-mi
intr-un fel tiranic libertatea, impingindu-ma incetul cu incetul sau
pravalindu-ma in necunoscut.
|
)
