Moara cu noroc

Slavici aduce īn cīmpul semantic al subtemei norocului sintagma „noroc nou", care, inevitabil, cheama un termen de I referinža. Presupunem, aŗadar, ca cel vechi era. dat de siguranža unei vieži bazate pe munca cinstita, pe armonie ŗi īncredere familiala, īn care se formase batrīna ŗi cei dinaintea ei, legaži indisolubil de credinža. De altfel, toate sfaturile ei īl includ pe Dumnezeu: „Dar voi sa faceži dupa cum va trage inima si Dumnezeu sa va ajute ŗi sa va acopere cu aripa bunatažilor sale.
In acelaŗi timp, se īntareŗte delimitarea īntre batrīna ŗi copil, de unde s-ar putea deduce ca locul norocului celui vechi, al batrīnei, a fost luat de norocul cel nou, al fiicei, care. īnsa, angrenīnd-o ŗi pe batrīna, determina o abatere de la rosturile ŗi de la fāgasul tradižional: „daca va hotarīži sa mergeži, mā duc ŗi eu cu voi ŗi ma duc cu toata inima, cu tot sufletul, cu toata dragostea mamei care īncearca norocul copilului ieŗit īn lume".
Conotažia spažiala adaugata sintagmei ..noroc nou" ne introduce īn subtema locului. Aŗadar, satul reprezinta toposul īnchis perfect. El este obīrŗia, vatra Ca loc al ivirii, nu poate fi decīt pur. El e norocul dintai , aflat sub aripa credinžei ŗi protejat de ea. Ieŗirea din el ŗi intrarea in lume determina schimbarea norocului. Ea nu poate fi facuta decīt pe o treapta inferioara ŗi, de aceea, e īnlesnita de copii. Mai mult. inižiatorul acestei desprinderi e strain de familia batrīnei, e ginerele, a carui obīrŗie nici macar nu este precizata El nu vine de nicaieri. E altoit īn aceasta familie, se simte bine, dar ramīne strain obiceiurilor si concepžiei acesteia.
Popasul necesar īnainte de parcurgerea drumurilor rele a detet minat aparižia hanului „ Moara cu noroc " un popas destinat calatorilor, spre a si recapata forža īn lupta cu „locurile rele" ŗi destinat protagoniŗtilor nuvelei, dar, mai ales, lui Ghiža, spre a-ŗi verifica taria de caracter. Traseul de la Ineu spre „locurile rele" trece, īn mod simbolic, „printre paduri" iar pe dealurile din stīnga ti vad urmele altei paduri, al carei īnsemn ciudat, dar cu funcžie simbolica īn scriitura, este un trunchi uscat pe care se odihnesc corbii.
Aflat la mijloc, īntre Bine ŗi Rau, locul acesta cere voinža ŗi tane de caracter, iar pentru protagonistul Calatoriei īn Lume, ŗi o credinža statornica īn Dumnezeu. Aici, mai mult ca oriunde, Locul e o Predestinare a celui ce I cauta, caci nu numai simbolistica drumului e evidenta īn nuvela, ci ŗi popasul in pustiu, devenit parca o rasuflare intre doua ispite ori o mocnira a angoasei.
La īnceput, totul e bine; urmeaza un efort īncordat, dar rasplatit; priporul, urmat de euforia coborīŗului. a vaii semn cā toate greutažile par a fi fost īnlaturate, dar, dc fapt, zice Slavici. „mai departe locurile sunt rele".