Nu mi-am inchipuit niciodata ca a scrie un cuvint inainte pentru cartea unui om pe care l-ai cunoscut si l-ai iubit poate fi o misiune dificila. Dar, iata, azi incerc acest sentiment. Si nu pentru faptul ca acest cuvint inainte e menit unei carti al carei continut nu-l cunosc � nici de mai de mult, nici de acum. Ci pentru ca � imi dau seama acuma! � stiu asa de putine lucruri despre autorul textelor reunite sub titlul, care zgindareste puternic mintea si sufletul, Monarhul ascuns. Va fi fost el insusi, Vasile Lovinescu, un ?Cel pe care publicul romanesc l-a descoperit asa de tirziu, spre sfirsitul anilor '60 � cind i-a tiparit vreo doua texte � pentru a-l cunoaste mai bine, prin Al patrulea hagialic, abia in preziua mortii sale, a fost, in adevar, un om in care, pentru majoritatea semenilor, ar fi fost imposibil de ghicit . Singuratec fara sa fie mizantrop, tacut fara sa fie necomunicativ, concentrat fara sa fie neatent la cele din jur, Vasile Lovinescu era omul care putea sa treaca absolut neobservat. Il vad � e o imagine prea puternica � strabatind spatiul cu un pas elastic, usor aplecat intr-o parte, de obicei cu o nuielusa in mina, imbracat simplu, cu o bluza cu mineca scurta purtata peste pantaloni si cu pantofi de tenis: tinuta de plimbare. Cind ii chem imaginea, din sacul amintirilor mele, aceasta e cea care vine imediat, desi l-am vazut de citeva ori si in tinuta . In drum spre plimbarile sale pe dealurile din preajma orasului nostru natal ori la intoarcerea din aceste plimbari, trecea uneori si pe la poarta casei in care am copilarit; de-l zaream pe fereastra, saream din locul meu si-i ieseam in cale la poarta. � era suficient pentru ca baiatul cu pantaloni scurti sa iasa din ograda si sa-l conduca pina acasa.
|
)
